Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Doctoriţa şpăgară Goga vrea să profeseze din nou

Publicat in Adevarul, duminică 6 iunie 2010 ·

Valentina Goga a primit trei ani de închisoare, după ce a fost prinsă luând 500 de lei mită de la un bolnav de TBC. Tribunalul Dolj i-a interzis la începutul anului inculpatei dreptul de îndeplini funcţia de medic expert în medicina muncii.

Doctoriţa şpăgară a făcut recurs, nemulţumită de decizia de a i se ridica dreptul de a profesa. Pe data de 2 iunie, la Tribunalul Dolj a avut loc primul termen, însă Valentina Goga a cerut amânare pentru că avocatul nu a putut să o reprezinte în proces.

A cerut mită 500 de lei

Anul trecut în luna septembrie, un bolnav de TBC i-a întins doctoriţei şpăgare o cursă. I-a dat 500 de lei pe care Valentina Goga îi ceruse pentru a-l ajuta într-un dosar de pensionare care erau inscripţionaţi cu MITĂ. Goga le-a spus poliţiştilor de la Investigarea Fraudelor în momentul în care au intrat peste ea în cabinet că bolnavul îşi uitase banii acolo şi că intenţiona să îi returneze atunci când venea la control.

Doctoriţa şpăgară este în stare de libertate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a emis la sfârşitul lunii septembrie ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Magistraţii Tribunalului Dolj au respins însă cererea şi au decis să o elibereze din arest. Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a făcut recurs, iar Curtea de Apel din Craiova a admis recursul şi a dispus arestarea preventivă pentru 15 zile. Pe data de 12 octombrie dosarul a ajuns din nou la Tribunalul Dolj, care a decis să o elibereze din nou pe doctoriţa şpăgară. Curtea de Apel a hotărât ulterior ca mandatul să fie prelungit cu încă 60 de zile. Valentina Goga a reuşit în cele din urmă să îi convingă pe judecătorii Curţii de Apel Craiova că nu reprezintă un pericol social şi a fost eliberată.

A primit trei ani de închisoare

Pe data de 15 februarie 2010, Tribunalul Dolj a condamnat-o pe Valetina Goga la trei de închisoa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 24 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 34 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 39 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 57 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 50 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°