Toată lumea ştie că performanţa maximă a naţionalei noastre a fost sfertul de finală de la Mondialul din 1994. Puţini cunosc însă că un român, născut la Lugoj, Josef Posipal, a reuşit să câştige titlul suprem jucând în naţionala RFG.

Josef s-a născut la Lugoj, în iunie 1927. Tatăl, Peter, brutar, român get-beget, mama - Anna Maria Hillier - unguroaică din Darova, de lângă Timişoara. La 16 ani, Josef a plecat în Germania pentru a învăţa meseria de lăcătuş la o oţelărie din Hanovra. De fapt, a aterizat într-un lagăr de primire. A muncit într-o fabrică de armament, ca mecanic la o maşină de produs gloanţe. Încă de la Lugoj începuse să joace fotbal, aşa că, în Germania, a mers la Weissen Adler, echipa emigranţilor est-europeni, la Badenstedt şi Linden.

După terminarea războiului, Posipal a primit o scrisoare de la mama sa, în care aceasta îi cerea să rămână în Germania, deoarece nemţii din România erau deportaţi în URSS şi persecutaţi. Decizia de a rămâne acolo a fost dureroasă: nu avea să-şi mai vadă mama, pentru că nu a mai ajuns niciodată în România.

Selecţionat de 32 de ori de nemţi

În 1947 a semnat primul contract ca profesionist, cu Arminia Hannover. Apoi a pătruns în fotbalul de nivel înalt, la Hamburg. Până în 1958, când şi-a încheiat cariera, avea să joace la hanseaţi 288 de meciuri, înscriind 58 de goluri.

A primit cetăţenia în 1951 şi, în acelaşi an, la 17 iunie, debuta în naţională, la Berlin, în meciul RFG - Turcia (1-2). A evoluat în reprezentativă de 32 de ori, înscriind o dată. În 1953 a fost singurul german convocat în “Echipa Lumii” contra Angliei. Punctul culminant al carierei lui a fost Mondialul din 1954, din Elveţia. În grupă, formaţia antrenată de Herberger fusese zdrobită de Ungaria, 3-8. RFG a trecut mai departe în urma unui baraj cu Turcia. S-a calificat în finala din 4 aprilie, având de înfruntat iar tăvălugul magh