Preşedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, a declarat că niciun stat nu doreşte să aplice sancţiuni altor ţări, însă, în unele cazuri, cum este Iranul, asemenea măsuri sunt necesare. Sursa: EPA
Rusia a fost unul dintre statele care s-au opus de-a lungul timpului aplicării unor sancţiuni Iranului, ca urmare a continuării programului nuclear. După întâlnirea avută cu cancelarul germaniei Angela Merkel, Dimitri Medvedev a anunţat că marile puteri ale lumii au convenit asupra unui set de sancţiuni ce vor fi aplicate Iranului, caracterizând acşiunile Teheranului ca fiind „iresponsabile”, informează Ria Novosti.
„Sperăm că liderii iranieni vor asculta vocea comunităţii internaţionale. Este necesar să discuţi cu parteneri din cadrul comunităţii internaţionale, aceasta fiind singura cale de a rezolva cele mai dificile probleme ”, a subliniat Medvedev, citat de agenţia rusă de ştiri.
Cei cinci membri ai Consiliului ONU pentru securitate, respective Statele Unite, Marea Britanie, Fanţa, Rusia şi China, au discutat, alături de Germania, despre posibilitatea înăspririi sancţiunilor aplicate Iranului. Reprezentanţii acestor state susţin că Iranul continuă programul nuclear în scopuri militare. Liderul de la Teheran, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat că prin dezvoltarea programului nuclear, generaţiile viitoare iraniene vor avea de câştigat.