O cheama Cornelica. Tata - bavarez, mama adoptiva in Ibiza, Isolda, de unde a cumparat-o Eugen, al doilea proprietar. Are la cheie un strumf, pe schimbator un puf roz, perdelute cu visine si huse asisderea. Pufoase si ele. "E tare intretinuta, altfel n-o luam".
Dar de ce e asa de bolnavicios de feminina, ce facea Isolda acolo, chefuri in pijamale? "Ei, chefuri ... a ingrijit-o, i-a mai pus niste trasnai, ce, aia n-au taranii lor?"
Cu siguranta ca-i au, dar probabil ca nu-i recunosti in trafic, asa ca pe la noi. Daca ar fi stiut creatorii masinii pe mainile cui va ajunge bijuteria lor, si de ce, ar fi lasat cu limba de moarte sa nu paraseasca Germania. Nu de alta, dar mai exista unii care nu-si iau BMW tocmai ca sa nu spuna lumea ca-s tarani.
Mormolocii
Exista romani care-si cumpara masina asta pentru ca e ceea ce e: eleganta, spatioasa, exceptional de bine compartimentata, teribil de desteapta, puternica la deal. Sunt vreo zece la suta, nu-i distingi in trafic. Astia-i fac de ras numele. Asteapta sa se faca verde, nu ti se vara pe banda exact imediat dupa ce semnalizeaza, fara sa se uite in laterala, nu franeaza brusc ca sa te sicaneze, nu accelereaza cand ii depasesti.
"Huo, pensionarule", i-a strigat Eugen unui confrate de serie pentru ca mergea cu viteza legala in localitate. M-am facut mic intre pufuleti, sa nu fie cumva vreun coleg de scoala si sa vada cu cine umblu.
Pe "mormoloci", asa le spune omul meu, mi-i descrie el: dorm pe masina, nu stiu ce are sub capota, le-a picat in brate fara s-o merite, n-o dau cu ceara, incurca lumea, se dau bine-crescuti. Le-ar confisca masinile si le-ar pune interdictie la marca.
Dar cum trebuie sa fie un nene ca sa se califice sa o conduca? "In orice caz, nu ca astia, echilibratii. Masina asta e ca un cal naravas, daca te urci in sa trebuie sa fi