Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat că în săptămânile următoare 39 de consilii judeţene din întreaga ţară vor prelua în administrare spitalele al căror imobil îl deţin în proprietate.
"Este nevoie de o reforma reală în sistemul sanitar românesc, iar descentralizarea spitalelor face parte din această reformă", a declarat ministrul Cseke Attila în cadrul întâlnirii de la Sovata, judeţul Mureş, cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).
"Autorităţile locale vor avea în administrare logistică, financiară şi umană unităţile sanitare publice. Pentru că această descentralizare înseamnă că managerul din aceste unităţi va încheia contractul de management cu conducerea administraţiei publice locale, şi nu cu ministrul Sănătăţii cum se întâmplă în prezent. După descentralizare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de către consiliile de administraţie în care autorităţile locale vor avea majoritate, având trei reprezentanţi dintre cei cinci", a spus ministrul Sănătăţii
De la 1 iulie, din cele 435 de unităţi sanitare publice existente în prezent, vor fi transferate autorităţilor locale 373 de spitale, respectiv peste 85 la sută din unităţile sanitare aflate în sistemul public.
În reţeaua Ministerului Sănătăţii vor rămâne 62 de unităţi sanitare de interes naţional, respectiv institute publice, spitale clinice judeţene de urgenţă din centrele universitare importante, spitalele cu profil de psihiatrie şi cele de monospecialitate.