Câştigător al confruntărilor militare cu ţările arabe, Israelul e pe cale să piardă războiul mediatic cu acestea.
Camil Petrescu scria undeva că trăim de-adevăratelea doar timpul şi locul în care ne aflăm. Tot ce se întîmplă departe de noi în timp şi spaţiu nu reuşeşte să ne trezească nicio reacţie interioară mai acătării; imaginaţia, oricât de puternică ar fi, nu poate să întreacă în forţă experienţa imediată. De fiecare dată când am fost plecat din ţară, am experimentat pe propriul suflet acest adevăr de psihologie descoperit şi dezvăluit de Camil Petrescu.
Am avut ocazia să-l verific din nou între 28 mai - 4 iunie 2010, altfel spus, în săptămîna petrecută departe de plaiurile noastre de deal - vale, într-o călătorie de documentare în Siria, împreună cu alţi patru confraţi de breaslă. Luni, 31 mai 2010, în România a fost ziua aşa-zisei greve generale. Dacă aş fi rămas în ţară, aş fi trăit şi eu, cu patimă, toate faptele, mici sau mari, cuprinse în acest eveniment: de la declaraţiile sforăitoare ale politicienilor până la părerile simplilor cetăţeni.
Cum însă luni, 31 mai 2010, mă aflam în Siria, Apocalipsa de mucava, trâmbiţată de trompetele mogulilor, a fost pentru mine, ca şi pentru ceilalţi tovarăşi de călătorie, un lucru petrecut undeva departe, pe glob şi, prin asta, ceva lipsit de importanţă. Televiziunile şi ziarele din Siria n-au publicat nici măcar o secvenţă sau un rând despre protestul social din România.
Aflaţi peste câteva zile în vizită la agenţia de presă Sana, n-am reuşit să obţinem nici măcar o ştire dată de instituţie pe flux despre ceea ce, pentru jurnaliştii de la Bucureşti, trecea drept evenimentul capital al momentului. În schimb, aflaţi la Damasc, am trăit din plin, dând curs adevărului despre timpul şi locul în care ai nimerit, asaltul israelian asupra navei Marmara din flotila care se îndrepta cu ajutoare umanitare sp