De ce ar fi povestea unui tip care are o căsnicie satisfăcătoare şi-şi permite şi o amantă subiect de film care să iasă din tipar? Dar povestea unui turnător din temniţa comunistă de ce ar fi demnă de pus pe peliculă?

Sunt întrebările simple la care se răspunde îndouă filme româneşti prezentate în premieră la TIFF: “Marţi după Crăciun” deRadu Muntean şi “Mănuşi roşii” de Radu Gabrea. “Marţi după Crăciun”este unul dintre cele mai bune filme româneşti recente. Emoţionant la extrem,deşi decurge într-un registru intenţionat anodin, filmul lui Muntean recurge lamecanismele simple ale unui “triunghi conjugal” pentru a edifica nişte drameindividuale cu impact pregnant asupra privitorilor. Un bărbat spre 40 de aniare o amantă frumoasă, mai tânără decât frumoasa-i soţie. Contextul şi opasiune focalizată spre noua iubită îl obligă, în urma unui conflict interior,să-i mărturisească nevestei idila vinovată, declanşând inevitabilul divorţ. Atât evocă filmul luiRadu Muntean, dar cu o bogăţie de mijloace filmice, semantice şi vizuale, careemoţionează spectatorul datorită autenticităţii şi “curgerii” intrigii. MimiBrănescu în rolul soţului adulterin, Mirela Oprişor în cel al soţiei şi MariaPopistaşu în partitura amantei edifică laolaltă un ansamblu de semnale“triunghiular conjugale” convingătoare, tulburătoare şi simplu-grăitoare carefac din pelicula lui Radu Muntean un film de văzut fără fandoseli, fărăprejudecăţi, fără “recomandări”, un film cu emoţie, cu firesc, cu epicnatural-vital. E povestea de dragoste ratată prin tăcere a fiecărui bărbat carenu-şi mai iubeşte soţia, dar nu încetează a iubi. în “Mănuşi roşii”(foto), regizorul Radu Gabrea continuă demersul din două filme precedente,“Cocoşul decapitat” şi “Călătoria lui Gruber”, de restituireneconvenţional-filmică a istoriei recente a României. O faceregizoral-consistent, semnificativ, aici însă ceva mai estompat dramatic