O mare campioană despre anii în care alerga spre titlurile olimpice şi mondiale. Gabi Szabo astăzi, cînd refuză să trăiască din amintiri
Sevilla, acum 11 ani, Mondialele de Atletism. Gabi alerga pe unul din terenurile de antrenament ale complexului La Cartuja. Undeva aproape de oraşul viitorului ridicat într-un colţ al oraşului istoric al Sevillei. Isla Magica, Parque Cientifico y Tecnologico, Stadionul Olimpic. O siluetă subţire, urmărită de pe margine de un bărbat înalt, cu un cronometru în mînă. Zsolt Gyongyossy, antrenorul dintotdeauna.
Gabi păşea uşor, mîngîind pista. Îţi dădea senzaţia că aşa poate parcurge zeci de kilometri fără să obosească. Peste cîteva zile i-am simţit răsuflarea la sfîrşitul cursei de 5.000 de metri. Fusese celebrarea unei mari campioane. Îşi măturase adversarele cu acel sprint sec, declanşat la jumătatea ultimului tur de pistă. Era obosită, cu faţa suptă de efort. Mi-a vorbit liniştită şi mulţumită, ca o tînără soţie căreia tocmai îi reuşise prăjitura favorită.
Gabi Szabo nu s-a schimbat. Ocupă un birou mic al Federaţiei de Atletism. Ca noi toţi stă cu ochii înfipţi în monitorul calculatorului. A rămas naturală şi amabilă, iar din priviri răzbate calmul unei femei pe lîngă care viaţa nu a trecut în sprint, pe turnantă.
- Gabi Szabo într-un birou. Ce imagine e asta?
- Acum învăţ. Învăţ să fac şi altceva decît să alerg. Nici eu nu îmi doresc să rămîn într-un birou de marketing toată viaţa.
- Ai renunţat să mai alergi?
- Nu, alerg de trei ori pe săptămînă, cam o jumătate de oră.
- Ce înseamnă în kilometri?
- 5-6.
- Cînd erai sportivă cît era norma zilnică?
- Între 25 şi 35 de kilometri.
Cap de linie
- Cum a fost despărţirea de atletism?
- Nu m-am despărţit de atletism. Şti
