Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezinteres: Decât muncitor pe şantier, mai bine şomer

Publicat in Adevarul, luni 7 iunie 2010 ·

Aceasta este concluzia trasă de primarul Aurel Simionescu după ce a văzut că lucrările de reabilitare şi modernizare ale străzii Griviţa nu atrag forţa de muncă, aşa cum s-a aşteptat.

Edilul şef recunoaşte că unele slujbe nu sunt foarte bine plătite şi nici de viitor, dar crede că în contextul actual orice loc de muncă este binevenit. Constructorul are nevoie de muncitori şi pentru aceasta a înfiinţat un birou de informaţii în mijlocul şantierului.

„Este nevoie de foarte multă forţă de muncă, dar se pare că nu suntem atât de săraci, încât să mergem la lucru. Lumea nu vine să se angajeze la aceste lucrări. Este drept că o parte dintre ele se vor încheia şi vor începe altele în locul lor, dar este nevoie de forţă de muncă. Săptămâna aceasta, lucrările au fost îngreunate de vreme", a spus primarul.

Locuri de muncă vacante

Nemulţumirea edilului şef este cu atât mai mare cu cât vede că numărul şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) este mare.

„Avem peste 10.000 de şomeri în evidenţe şi o parte dintre aceşti oameni ar trebui să se îndrepte către lucrările existente, mai ales că la şantier există un birou unde se pot obţine mai multe informaţii", a explicat primarul Aurel Simionescu.

În plus, acesta speră ca în curând să înceapă lucrările şi la Bulevardul Dorobanţilor, iar acest lucru să ducă la apariţia a noi locuri de muncă pentru cei aflaţi în căutarea unei slujbe.

AJOFM Brăila are în această perioadă 79 de locuri de muncă vacante pentru șomeri, cele mai multe pentru vânzători, tranșator carne, lăcătuș mecanic, ospătar - chelner.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 27 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 39 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Ministerul Justiţiei, despre chiriile plătite de zeci de magistraţi în centrul Capitalei, între 60 şi 197 de lei: Constatăm că actul normativ nu a mai fost actualizat din 2007, vom aduce la cunoştinţă necesitatea actualizării acestor cuantumuri

News.ro acum 3 ore
Ministerul Justiţiei a reacţionat, luni, după ce presa a relatat despre chiriile plătite de zeci de magistraţi, în centrul Capitalei, între 60 şi 197 de lei, arătând că ”a constatat faptul că actul normativ nu a mai fost actualizat din anul 2007 şi,

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°