Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şaguniştii au adus mâncare pentru câinii din azil

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 7 iunie 2010 ·

După ce au terminat orele de vineri, elevii clasei a X-a de la Colegiul „Andrei Şaguna” au mers să hrănească câinii de la Azilul din Stupini. În semn de protest faţă de practica eutanasierii câinilor, elevii au format un lanţ viu în jurul cuştilor care găzduiesc peste 120 de câini. Apoi, au vizitat animalele şi le-au dat de mâncare. „Vrem să împiedicăm reintroducerea eutanasierii câinilor şi îi îndemnăm pe oameni să adopte şi câini metişi, pentru că sunt mult mai ok. Chiar nu are rost să dea atâţia bani pe câni de rasă. Mai mult, îi îndemnăm pe oameni să vină să le dea de mâncare, după cum facem şi noi”, a declarat o elevă. Diriginta clasei a rămas impresionată de atitudinea elevilor şi crede că acţiunea va fi repetată şi de alte clase. „Ei s-au adunat, ei s-au gospodărit, ei au adunat mâncarea. Pot fi consideraţi un exemplu”, ne-a spus Aurelia Moraru.

Acţiunea a fost coordonată de Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA) Braşov. Reprezentanţii acesteia susţin în şcoli cursuri de Protecţia drepturilor animalelor şi vor să-i responsabilizeze pe elevi. „Ştim că sunt braşoveni care cheltuiesc mulţi bani pentru achiziţionarea unor câini de rasă. Există canise care exploatează căţelele să fete cât mai mult, ca să aibă ei beneficii materiale. Câinii metişi pot oferi o afecţiune mai mare şi nu sunt deosebiţi faţă de ceilalţi decât de pedigree, cum se întâmplă de altfel în societatea umană, şi poartă numele de rasism”, a declarat Codruţ Feher, reprezentant FNPA Braşov. După ce au terminat orele de vineri, elevii clasei a X-a de la Colegiul „Andrei Şaguna” au mers să hrănească câinii de la Azilul din Stupini. În semn de protest faţă de practica eutanasierii câinilor, elevii au format un lanţ viu în jurul cuştilor care găzduiesc peste 120 de câini. Apoi, au vizitat animalele şi le-au dat de mâncare. „Vrem să împiedicăm reintroducerea eutanasierii câinilor

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 13 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 7 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 12 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 14 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°