GRUPA F. Paraguayenii revin la turneul final al Cupei Mondiale pentru a patra oară la rând. Sursa: Reuters
Până acum, Paraguay nu a reuşit să depăşească faza optimilor la Cupa Mondială în cele opt participări. În Germania, în urmă cu patru ani, sud-americanii au părăsit competiţia încă din faza grupelor, pierzând cu scorul de 1-0 meciurile cu Anglia şi Suedia, şi câştigându-l pe cel cu Trinidad Tobago, scor 2-0.
Vedetele paraguayenilor sunt atacanţii Roque Santa Cruz (Manchester City), Lucas Barrios (Borussia Dortmund), dar mai ales Oscar Cardozo (Benfica) - jucător aflat într-o formă excelentă în ultimele luni. De asemenea, antrenorul argentinian Gerardo Martino are la dispoziţie şi câţiva mijlocaşi foarte experimentaţi, printre care omul lui Wolfsburg - Jonatan Santana.
Paraguay s-a calificat la turneul final din Africa de Sud de pe locul trei în grupa preliminară din America de Sud, înaintea Argentinei şi a Uruguayului.
Paraguay
Poreclă: "Guaraníes"
Selecţioner: Gerardo Martino (20 noiembrie 1962 / Rosario, Argentina)
Căpitan: Denis Caniza
Cele mai multe selecţii: Carlos Gamarra (110)
Goalgheterul all-time: José Saturnino Cardozo (25)
Performanţe: Optimi de finală la turneele finale ale Cupei Mondiale din 1986, 1998 şi 2002. Câştigătoare în Copa America în 1953 şi 1979
LOTUL PARAGUAYULUI:
Portari: Justo Villar (Valladolid), Aldo Bobadilla (Deportivo Medellin), Diego Barreto (Cerro Porteno).
Fundaşi: Claudio Morel (Boca Juniors), Denis Caniza (Leon), Paulo da Silva (Sunderland), Dario Veron (Pumas), Julio César Caceres (Atlético Mineiro), Carlos Bonet (Olimpia), Aureliano Torres (San Lorenzo), Antolin Alcaraz (Bruges).
Mijlocaşi: Edgar Barreto (Atalanta), Cristian Riveros (Cruz Azul), Victor Caceres (Libertad), Enrique Vera (Liga Quito), Jo