Consilierii și teama de școlile de corecţie ar putea să fie soluţiile pentru elevii care sunt din ce în ce mai agresivi. Peste 100 de tineri prezenţi la evenimentul organizat de „Salvaţi Copiii“ au redactat un set de propuneri împotriva actelor de agresiune în şcoli.
Elevii au arătat că principalele cauze ale violenţei provin tocmai de la produsele destinate tinerilor, respectiv reţelele de socializare, jocurile pe calculator şi desenele animate. Nichita Milodin, elevă în clasa a VIII-a în Bucureşti, a propus autorităţilor ca elevii să fie duşi în vizită la penitenciare şi în şcolile de reeducare, pentru a-şi putea da seama unde duce violenţa.
Consilieri în școli
„O altă propunere este participarea poliţiştilor la orele de dirigenţie, de trei ori pe semestru, şi asigurarea unui consilier şcolar şi a unui asistent social la câte 400 de elevi, şi nu la 800 cum se întâmplă acum", susţine Nichita Milodin.
Şcolarii au mai propus reprezentanţilor Ministerului Educaţiei ca în fiecare şcoală să existe un profesor sau un elev responsabil cu actele de violenţă sau o urnă în care copiii să depună reclamaţii împotriva agresiunilor din instituţie.
Elevii prezenţi la Forumul Naţional al Copiilor au susţinut că pedeapsa potrivită pentru actele de violenţă ar fi munca în folosul şcolii, însă aceasta să fie prestată după orele de curs fără ca elevul pedepsit să fie eliminat de la cursuri.
Locul II la agresiuni
Copiii s-au arătat nemulţumiţi şi de pedepsele cu exmatricularea, arătând că prin astfel de sancţiuni şcoala încalcă dreptul elevilor la educaţie. Şcolarii au explicat că, dacă un elev violent este implicat în activităţi extraşcolare, are mai multe şanse de a-şi îndrepta comportamentul decât dacă ar fi exmatriculat.
Şcolile din România se situează pe locul doi într-un clasament care cuprinde 37 de ţări în ceea ce prive