AFACERILE SAU POLITICA, VERSIUNEA „BERCEANU”. Peste tensiunile dintre miniştri şi parlamentarii propriului partid, mai-marii PDL nu se înţeleg nici în privinţa operaţiunii „afaceri pe bani publici sau politică”. Sursa: AGERPRES
Cum ofensiva de imagine lansată de Elena Udrea tinde să se întoarcă, din cauza contrelor interne, tot împotriva lor, PDL-iştii caută, în paralel, soluţii reciproc a vantajoase.
Blaga s-ar opri la ginere, Udrea la soţ
Politicieni şi afacerişti, Vasile Blaga, Elena Udrea, Radu Berceanu - fiecare cu un vot la vârf - văd complet diferit modul cum ar trebui să se aplice interdicţia. Blaga cere ca măsura să se extindă şi la soţ sau soţie ori copii.
Nu însă şi la cei care nu mai sunt în întreţinerea părinţilor, cum este cazul ginerelui său, Ionuţ Rudeanu, care a încheiat în 2009 două contracte pe bani publici prin firma sa de pază. „Nu poţi să mergi la absurd. Dacă mergi până la a şaptea spiţă, toţi sunt rude cu toţi”, susţine Blaga.
Udrea, pe de altă parte, n-ar fi pentru sacrificarea soţilor. „Eu mă refer strict la politicieni. E greu să ceri familiei să-şi schimbe total viaţa”, susţine Udrea. EVZ dezvăluia în 2009 că soţul său, Dorin Cocoş, vinde prin firma Clamari Trading Impex reactivi de laborator mai multor spitale din Capitală.
Berceanu respinge interdicţia
Versiunea lui Berceanu - a cărui firmă de familie, AVI SRL Craiova, furnizează prin companii intermediare piese pentru vagoane de tren sau metrou - este complet diferită.
„Băgăm soţul sau soţia şi avem fraţii, băgăm fraţii şi rămân copiii care au 30 de ani, băgăm copiii şi rămân părinţii. Se va ajunge să iei afacerea şi să o transferi la unchiu’, la mătuşa... Până la urmă va fi un fel de «mătuşa Tamara»”, a explicat Berceanu pentru EVZ. Soluţia sa: includerea contractelor cu statul în declaraţia