Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţi a stabilit cu cine va colabora în Ghencea » Neagoe secund

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 7 iunie 2010 ·

Piţurcă va colabora la Steaua cu vărul lui, fostul "principal" de la Craiova

Eugen Neagoe devine secund din antrenor principal, doar ca să-l urmeze pe Victor Piţurcă în Ghencea. Cei doi sînt veri şi au o relaţie extrem de apropiată, acesta fiind motivul pentru care Neagoe acceptă să fie asistent după ce a condus deja din postura de numărul 1 două formaţii din Liga I: Pandurii şi U Craiova.

Fostul atacant de la Ştiinţa şi de la Dinamo, în vîrstă de 43 de ani, va semna contractul cu roş-albaştrii săptămîna viitoare, o dată cu Piţurcă, şi vor fi prezentaţi împreună înaintea reunirii programate pe 12 iunie. Pe lîngă relaţia de rudenie, Neagoe şi Piţi sînt apropiaţi şi fiindcă au colaborat la Craiova la începutul anilor '90, cînd primul era jucător, iar cel de-al doilea, antrenor. În sezonul recent încheiat, postul de secund la Steaua a fost ocupat de Mihai Teja, un nepot al lui Gigi Becali.

3 victorii, un egal şi 6 înfrîngeri a înregistrat Craiova cu Neagoe pe bancă. El a fost demis după zece etape

5 ani are Neagoe ca antrenor. A debutat pe banca Universităţii, în finalul sezonului 2004-2005

Piţi poate schimba tot

Programul de pregătire pentru vara asta poate fi refăcut complet. Steaua ar urma să efectueze două cantonamente în Austria, conform programării făcute de Mihai Stoichiţă, dar există posibilitatea ca Piţurcă să reformeze antrenamentele din presezon. Lui Piţi îi revine şi sarcina de a alege adversarele pentru partidele amicale, care nu au fost încă stabilite.

Se bat cu Espanyol

Steaua trebuie să se grăbească dacă-l vrea pe Mario Bermejo, atacantul propus de Gică Craioveanu. Potrivit presei din Spania, vîrful de la Xerez mai e dorit şi de Santander, şi de Espanyol Barcelona. Bermejo, 31 de ani, a marcat 12 goluri pentru Xerez în sezonul trecut din Primera. Mai are

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 39 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 58 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°