Descopăr în Daily Telegraph o informaţie cît o madeleine proustiană, care justifică rîndurile de mai jos. Îmi propusesem să nu mai scriu pe VoxPublica – feedback-ul primit de-a lungul acestor luni mi-a dat senzaţii suficient de donquijotiste. Totuşi, remarc faptul că grosul dezbaterii publice din jurul inextricabilelor măsuri de austeritate este centrat pe critica acestora, mai degrabă decît pe alternative viabile. Iată una, pe bune şi încercate
Aflu, aşadar, din Daily Telegraph că, în faţa unui deficit bugetar gigant, noul guvern de coaliţie din Marea Britanie se pregăteşte să aplice “soluţia canadiană” pentru reducerea datoriilor publice. Într-un material separat de background, publicaţia explică şi ce înseamnă “soluţia canadiană”.
Pe scurt, povestea arată cam aşa:
La începutul anilor ‘90, Canada traversa o criză financiară majoră, cu un deficit bugetar de 9% din PIB şi perspective negre asupra economiei. Ei bine, în patru ani, între 1992 şi 1996, premierul Jean Chretien a transformat acest deficit uriaş în creştere economică, prin ceea ce a rămas în istoria economiei moderne drept “soluţia canadiană”. Conştient că eficientizarea economiilor bugetare şi îngheţarea salariilor şi pensiilor sunt insuficiente, Chrétien a dispus ca TOATE cheltuielile ne-esenţiale ale guvernului să fie reduse. Singurul domeniu scutit de măcelul bugetar au fost pensiile.
În rest, o comisie inter-ministerială a cerut fiecărui minister să indice toate domeniile care nu ar trebui finanţate de guvern. Comisia a întocmit o serie de recomandări către o a doua comisie, la fel de interministerială. Aceasta, la rândul ei, l-a consiliat pe prim-ministru. A urmat o serie de reduceri drastice a bugetelor: cel de cercetare a fost înjumătăţit, subvenţiile pentru agricultură, sănătate şi educaţie au fost reduse, în medie, cu 20%, la fel şi ajutoarele pentru străinătate sau în r
