Cabinetul Boc a decis să accepte doar cinci amendamente la proiectele de legi pentru care îşi va angaja luni răspunderea. Per total au fost depuse de parlamentari peste 70 de propuneri, cele agreate şi incluse în actele normative de Guvern fiind înaintate de către formaţiunile care susţin guvernarea (PD-L,UDMR şi UNPR).
Amendamentele acceptate
• Se precizează clar în proiectul de lege că pensia socială minimă nu scade sub 350 de lei (art.7, al. 2).
• Guvernul a decis astfel ca salariile să fie reduse cu 25% şi pentru angajaţii de la cabinetele parlamentare
• Cabinetul Boc a hotărât că şi membrilor Academiei de Ştiinţe Medicale li se vor reduce salariile cu 25%.
• Toate măsurile vor fi aplicate "de la data intrării în vigoare a legilor", după finalizarea procedurii de angajare a răspunderii, nu începând cu drepturile aferente lunii iunie, cum era prevăzut în proiectul iniţial.
• Executivul a mai decis ca modul de acordare a pensiilor de invaliditate să fie verificat pe parcursul a maxim un an, nu în trei ani.
Ce se întâmplă cu pensiile speciale
"Acest proiect de lege vizează eliminarea privilegiilor şi a pensiilor speciale. Doar din recalcularea a 8.236 de pensii speciale cu banii obţinuţi se vor putea plăti 60.000 de pensii medii în România, urmând ca după intrarea în vigoare a legii să se demareze procedura de recalculare a tuturor pensiilor speciale. Nu poţi să diminuezi pensiile obişnuite şi să păstrezi pensiile de lux", a mai declarat Emil Boc. Întrebat câţi bani vor mai primi cei care beneficiază de astfel de pensii până la data la care ele vor fi recalculate, premierul a explicat că "până la data recalculării primesc pensia respectivă".
Ce sancţiuni riscă cei care primesc pe nedrept pensii de invaliditate
Premierul Emil Boc a mai declarat că cei care abuzează de sistemul actual de pensii, beneficiind d