Petiţia de la Gala de închidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, când regizori, producători şi scenarişti de film au urcat pe scenă protestând faţă de proiectul de lege privind cinematografia, iniţiat de Sergiu Nicolaescu, a strâns până acum în jur de 200 de semnături.
Pe lângă iniţiatorii proclamaţiei, printre care se numără Victor Rebenciug, Radu Muntean, Alexandru Solomon, Răzvan Rădulescu şi Tudor Giurgiu, aceasta a fost semnată, ulterior, de alte 120 de persoane, printre care s-a numărat şi regizorul german Wim Wenders.
Potrivit directorului festivalului Tudor Giurgiu, semnăturile vor fi centralizate şi trimise în aceste zile Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, ce urmează să analizeze şi să supună la vot proiectul de lege.
Potrivit propunerii legislative a senatorului Sergiu Nicolaescu, elementul de bază al dosarului de concurs depus spre finanţare la Centru Naţional al Cinematografiei ar fi decupajul regizoral şi nu scenariul.
Un alt punct nefuncţional al legii lui Nicolaescu se referă la reducerea finanţărilor nerambursabile pentru festivaluri şi a manifestări de cultură ori cinemaurilor de artă. Actuala propunere prevede ca, din totalul finanţărilor acordate de Fondul CNC, aproximativ 80% se vor duce înspre producţie.
La concursul proiectelor, este exclusă prezenţa criticilor, potrivit noii propuneri legidlative.
"În data de 17 Mai 2010, Senatul Romaniei a votat, cu majoritate, iniţiativa legislativă a senatorului PSD Sergiu Nicolaescu. Aceasta, între alte măsuri în total dezacord cu legislaţia europeană, vizează revenirea cinematografiei la un sistem centralizat şi depăşit, fără criterii obiective de evaluare a proiectelor. În locul unei selecţii bazate pe elemente cuantificabile – cum sînt calitatea scenariului, a producătorului şi a regizorului, succesul de public şi de vînzări – se