Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APRIL acuză statul că nu se implică în sprijinirea producătorilor de lapte

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 7 iunie 2010 ·

Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) a acuzat, la întrunirea de la Braşov, neimplicarea Guvernului în acordarea de sprijin producătorilor şi procesatorilor de lapte. Ioan Dârzu, preşedintele APRIL, a declarat că de multe ori relaţia asociaţiei patronale cu autorităţile a fost „sinuoasă, dar am reuşit să facem faţă tuturor provocărilor”. „Din păcate, acum, relaţia noastră cu Ministerul Agriculturii este mai mult una formală, cea mai bună dovadă fiind că nimeni din minister nu a venit la conferinţa noastră de la Braşov. Am fost la domnul ministru, i-am prezentat problemele noastre şi ale crescătorilor de animale, le-a notat într-o agendă şi... probabil a pierdut agenda”, a mai arătat Dârzu.

Potrivit sursei citate, faptul că autorităţile nu s-au implicat în acest domeniu a condus la stoparea subvenţionării crescătorilor de animale, iar mulţi dintre aceştia se vor confrunta cu multe probleme şi vor fi nevoiţi să oprească producţia. „Acesta este un şoc pentru noi, iar obligativitatea ca din 2012 să procesăm doar lapte conform, va fi un al doilea şoc. Ar fi nevoie de crearea de strategii pentru ca acest şoc să fie cât mai mic. Nu se face nimic. De asemenea, dispariţia cotei de lapte la nivelul UE, începând cu 2015, va crea alte probleme şi dacă nu vom fi pregătiţi, nu le vom putea face faţă. Este nevoie, mai mult ca oricând, de sprijin din partea Ministerului Agriculturii, a Guvernului”, a mai spus Dîrzu.

De asemenea, reprezentanţii APRIL au acuzat şi relaţia producătorilor şi procesatorilor cu lanţurile de hipermarketuri din România. „Vedem multe produse mai ieftine decât ale noastre prin magazine, produse importate. Trebuie să ştiţi că multe ţări, chiar din UE, acordă subvenţii pentru produsele care se exportă, ceea ce la noi nu se întâmplă. Apoi, ne lovim de intransigenţa comercianţilor, care ţin la profitul lor şi ne spun că dacă vrem

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°