Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista Presei Româneşti 7 Iunie

Publicat in rfi, luni 7 iunie 2010 ·

Gândul ne dă fiori reci - România mai trebuie să împrumute 5,2 miliarde de Euro. Boc dă examen la măsurile lui Băsescu, notează Adevărul. România Liberă acuză duplicitatea - Ce face sindicalistul când ajunge patron: Venituri reduse cu 50% şi disponibilizări de personal.A fost cel mai scurt an şcolar postdecembrist, constată Evenimentul Zilei. Gândul ne dă fiori reci - România mai trebuie să împrumute 5,2 miliarde de Euro. România mai funcţionează doar pe datorie, ritmul în care se împrumută de la începutul anului fiind de 600 de euro/secundă - adică 52 milioane pe zi sau 7,88 miliarde, până la începutul lui iunie. Conform calculelor Gândul, chiar dacă statul taie din pensii 15% şi din salariile bugetarilor 25%, ceea ce i-ar aduce o economie de circa două miliarde de euro anul acesta, tot va trebui să mai împrumute 5,2 miliarde de euro pentru a rezista până în decembrie. Economiştii atrag atenţia că în scurt timp s-ar putea întâmpla un adevărat dezastru: nimeni nu va mai vrea, sau nu va mai putea, să ne împrumute. Pe piaţa internă, băncile au ajuns la un prag de expunere de 18% pe titlurile de stat, iar maximul acceptat de băncile-mamă este de 20%. Pentru împrumuturi externe, momentul este prost din cauza problemelor din Grecia şi din zona euro. Din acelaşi Gândul aflăm cum aseară Traian Băsescu a tunat şi fulgerat împotriva unor miniştri democrat-liberali. Surse participante la reuniunea de la Snagov la discuţii au declarat că preşedintele a fost foarte furios că membrii PDL din Cabinet nu au făcut restructurările la care s-au angajat şi l-au păcălit pe Emil Boc fie că au redus cheltuielile, fie că în domeniile lor nu este nevoie să se facă mari economii. Băsescu nu a dat nume, dar parlamentarii PDL şi-au dat seama că era vorba despre tripleta BVB când şeful statului a făcut referire la unii care vor să pună mâna pe partid, după ce s-au aşezat bine în fotoliile

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 2 ore
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°