Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(UPDATE) Un incendiu puternic a cuprins două gospodării la Vânători

Publicat in Adevarul, luni 7 iunie 2010 ·

Pompierii s-au luptat cu focul ore în şir. A fost nevoie de intervenţia a trei autospeciale cu apă şi spumă. După ce iniţial focul a cuprins o dependinţă, acesta s-a extins şi la două construcţii din jur. Din fericire, nici unul dintre proprietari nu se afla în casă.

(UPDATE) Pompierii spun că, cel mai probabil focul a pornit de la un scurtcircuit provocat de un cablu electric neizolat corespunzător. Incendiul s-a propagat şi la locuinţa unui vecin, unde au ars circa 25 m.p din acoperiş şi un adăpost pentru porci.

Locuinţa lui Ion Manole din Vânători a luat foc în jurul orelor 11.30. Fiica proprietarului şi soţia acestuia se aflau acasă, în apropierea locuinţei. Când a văzut fumul puternic ieşind dintr-o bucătărie aflată într-o dependinţă a locuinţei, fiica proprietarului a intrat şi atunci a văzut flăcările. A anunţat pompierii care au intervenit iniţial cu două autospeciale însă, după circa 20 de minute au chemat încă un echipaj în ajutor.

La această oră, pompierii se luptă încă cu focul care s-a extins şi la o altă locuinţă din imediata apropiere. Ca bilanţ intermediar, arseseră până la acest moment circa 100 m.p de acoperiş, diverse bunuri casnice şi un coteţ de animale.

Vecinii au sărit şi ei şi au evacuat din acasă două butelii cu gaz care ar fi putut produce o adevărată catastrofă în cazul în care ar fi explodat.Vom reveni cu amănunte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 11 minute
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 49 minute
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 54 minute
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Sibienii au avuyt prima ocazie a meciului, prin Robert Popescu, în minutul 17, oaspeţii au răspuns prin şutul de la

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Vremea

București
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°