Tratamente foarte ieftine şi calitatea ca în Occident îi atrag pe pacienţii străini
Numărul acestui tip de turişti a crescut cu 25%, în 2009
Tursimul dentar a rămas şi în 2009 o practică preferată de străini, care au venit în România, pentru tratamente şi lucrări dentare, în timp ce au avut ocazia de a vizita o ţară străină. Preţurile sunt în aceleaşi limite ca şi în anii anteriori, iar calitatea pe care pacienţii străini o găsesc este la fel de bună ca aceea din Vestul Europei sau Statele Unite ale Americii, potrivit Dent Estet, companie de servicii medicale private de stomatologie. "În anul 2009 veniturile Dent Estet au evoluat pozitiv, în condiţiile în care, în această perioadă de criză, pacienţii au înţeles că este în avantajul lor să-şi aleagă clinica stomatologică în funcţie de calitatea şi siguranţa tratamentelor furnizate şi de un nivel minim al riscurilor potenţiale. Acest trend pozitiv s-a manifestat şi în cazul turismului dentar, numărul pacienţilor care au optat pentru efectuarea tratamentelor stomatologice prin intermediul acestui tip de programe crescând cu 25% în anul 2009. Creşterea s-a datorat contextului economic nefavorabil, care a făcut ca pacienţii să urmărească cu mult mai mult interes să economisească bani, fără a fi însă nevoiţi să coboare nivelul calităţii tratamentelor", a declarat, pentru Curierul Naţional, Oana Taban, care este CEO al grupului de clinici stomatologice Dent Estet.
Potrivit reprezentantului companiei, nu există un studiu despre ce se întâmplă, cu românii care merg în alte ţări prin aceste programe de turism, pentru a compara schimbul de pacienţi cu alte ţări.
România continuă să aducă economii de până la 60% pacienţilor străini
Avantajele României pe timp de criză sunt destule, în special cele economice, iar străinii ştiu că pot beneficia aici de calitate la preţuri cu mult mai