Cartea Silviei Kerim, „MIRCEA VEROIU Ultima vară a tinereţii”, reînvie un „Om care a iubit Viaţa, a iubit Frumosul, a iubit Aparatul de Filmat”. Mircea Veroiu, omul şi regizorul, iese din paginile cărţii, pentru a ni se înfăţişa aşa cum a fost, nouă, cititorii de azi, care nu l-am cunoscut şi care nici filmele nu i le prea ştim.
Silvia Kerim, cea care îl reînvie, prin amintiri proprii şi prin rememorările celor care l-au cunoscut, l-au iubit şi l-au preţuit, este cea care i-a stat alături timp de zece ani şi nu a încetat niciodată să-l admire şi să-l iubească.
Cartea sa este ca un film în care însuşi Mircea Veroiu joacă rolul personajului principal şi căruia i-ar fi putut semna, chiar el, scenariul, regia, şi castingul.
În cartea Silviei Kerim, în afară de Leopoldina Bălănuţă, „actriţa fetiş” a lui Mircea Veroiu, plecată şi ea, din această lume, puţin după plecarea regizorului, toţi actorii pe care el i-a distribuit în rolurile principale din filmele sale, dar şi cei mai fideli colaboratori ai săi, cei din echipa lui de suflet şi de film, au contribuit la evocarea sa, prin admirabile flash back-uri.
Iar Silvia Kerim şi-a asumat recompunerea fiinţei lui Mircea Veroiu, din acest puzzle al amintirilor şi a reuşit să-l ni-l ofere, în toate paginile cărţii, viu, ca într-un cine-verite, pe cel care a fost numit „ Il Visconti Romeno”.
„Parcă a fost ieri”
Toţi cei care îl evocă pe Mircea Veroiu, în carte, retrăiesc amintirile cu el, de parcă abia s-au petrecut. Sau cum bine spune Radu Stoenescu, un talentat actor al Teatrului Tănase, „parcă a fost ieri, ca într-un titlu de romanţă”...
„Rar am întâlnit un om de calibrul sufletesc al lui Mircea Veroiu. Nici astăzi nu ştiu precis de unde venea el, cum a ajuns să slujească cu atâta har filmul românesc”, spune regizorul Andrei Blaier.
„Pe platoul de
