Curtea Constituţională a decis, luni, cu majoritate de voturi, că Legea lustraţiei este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea făcută de mai mulţi parlamentari.
Curtea Constituţională a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, sesizările formulate de 29 de senatori şi 58 de deputaţi referitoare la neconstituţionalitatea.
Mai citiţi şi:
Jure Knezovic, liderul internaţional al foştilor deţinuţi politic: Tema lustraţiei este ca un arici pe care-l atingeţi cu mâna goală“
Florian Mihalcea: "Este o decizie previzibilă a celor care sunt vizaţi de Legea Lustraţiei"
Lustraţie: A început numărătoarea înversă pentru activiştii comunişti şi foştii securişti
Ponta nu vrea lustraţie
Legii lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se arată într-un comuncat de luni al instanţei constituţionale.
"Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că Legea este neconstituţională", se arată în documentul citat.
Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.