Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheizerul pitic din Ţara Lăpuşului

Publicat in Adevarul, luni 7 iunie 2010 ·

Un izvor din Maramureş este considerat de geologi unic în ţară, prin modul în care apa „bolboroseşte" la intervale fixe, sub presiunea gazelor din subteran. În timpul iruperii, nivelul apei în puţ creşte cu circa 1,5 metri.

Localnicii din Poiana Botizii, în Ţara Lăpuşului, povestesc că apa izvorului are proprietăţi curative. „Apa asta-i sănătate curată! Noi avem pălincă bună pe-aci, iar arsurile le stingem cu borcut (apă minerală - n.r.)", spune Ion Paşca, un lăpuşan mucalit, în vârstă de 80 de ani.

Pierdut şi regăsit

Izvorul a dispărut în urmă cu vreo jumătate de secol, din cauza lucrărilor de minerit din zonă. „Sătenii or vrut izvorul înapoi. Eram copilă pe vremea aceea, mergeam cu vacile la păşune şi, când era linişte, auzeam, parcă, pământul cum fierbe", îşi aduce aminte Palaghia Filip, de 56 de ani.

În 1969, cei din Poiana Botizii şi-au recăpătat izvorul. „Au venit să foreze după izvor. L-au găsit după zgomotul venit din pământ, atâta presiune era adunată. Când au dat de el, apa a ţâşnit la peste 20 de metri înălţime", relatează un alt localnic, Vasile Pop, în vârstă de 53 de ani.

„Puţini au auzit de izvorul nostru. Dar cei care au băut o dată apă de la noi se întorc mereu. Au venit şi din alte părţi ale ţării, chiar şi din Spania. Ce putem noi să facem? Drumul este distrus, se ajunge tare greu acolo", mai spune bărbatul.

Izvorul se află la confluenţa Văii Poienii cu Pârâul Cizma. „Are un caracter ciudat, pulsator, din şapte în şapte minute. Gazele vin cu presiune extrem de mare de la mare adâncime, de ordinul a mii de metri. La început, apa ieşea din şapte în şapte minute la o înălţime de peste un metru. În timp, însă, a mai scăzut presiunea. Gazele au un conţinut mare de dioxid de carbon şi hidrogen sulfurat", explică topograful Ioan Pop, cel care a editat şi un ghid turistic al zonei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 20 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°