Dupa o luna de balbailei si bajbaieli, in sfarsit guvernul isi asuma raspunderea pe masurile autoimpuse prin scrisoarea de intentie catre FMI. Nu sunt masuri anticriza, dupa cum avertiza insusi guvernatorul BNR. Sunt doar masuri menite sa corecteze derapajele bugetare grave la care s-au dedat toate partidele si cam toate guvernele dupa 1990.

Faptul ca atunci cand casa arde arunci apa nu reprezinta doar o masura disperata, de urgenta pentru ca sandramaua sa nu se prabuseasca. Masuri anticriza ar fi insemnat masuri de relansare economica, adica ce facem cu peretii innegriti si camerele pustiite de foc, masuri care sa insoteasca acest pachet de austeritate. Ele lipsesc insa aproape cu desavarsire.

Practic, in ceea ce a anuntat guvernul, exista doar una: majorarea fondului de garantare pentru IMM-uri astfel incat acestea sa aiba confinantarea pentru accesarea fondurilor europene. E bine, dar mult, mult prea putin. Lipsa de viziune a Guvernului este inspaimantatoare pentru ca ea prevesteste vremuri din ce in ce mai grele.

Emil Boc anunta sanse de revenire a pensiilor si salariilor la nivelul anterior amputarii, de la 1 ianuarie anul viitor. Acesta este termenul prevazut in pachetul de austeritate si invocarea capatului de tunel este o obligatie politica a premierului. Dar asta nu iseamna ca acest capat de tunel se si afla peste sase luni, pentru simplul motiv ca nu exista niciun motiv obiectiv pentru care economia sa creasca pana in decembrie atat de mult incat sa acopere diferenta dintre ce este acum pe hartie si ce se poate plati in realitate.

O solutie partiala ar fi restructurarea sectorului bugetar, esentiala, dar care, pe veniturile de acum, nu ar putea acoperi deficitul bugetului de pesnii. Ar mai fi si redimensionarea achizitiilor publice prin inchiderea robinetului printre clientela, dar aceasta masura presupune, la