S-a născut cu talent, dar e convinsă că fără studiu nu ar fi putut să obţină performanţă. Solista Ansamblului ,,Liviu Dafinescu” din Baia de Fier a urcat pe scenă de la vârsta de 11 ani, interpretând cântecele Lucreţiei Ciobanu.
Vocea sa de excepţie a cucerit atât publicul, cât şi interpreţi de valoare din Gorj, care au cooptat-o în Ansamblul Artistic Maria Lătăreţu, la o vârstă fragedă. „Am copilărit în Baia de Fier, împreună cu părinţii şi bunicii mei. Pasiunea pentru muzică am descoperit-o pe la 11 ani. Toată ziua cântam prin casă , iar mama s-a gândit să meargă la Şcoala Populară de Artă şi să mă înscrie acolo, la canto popular, însă mai întâi l-am întâlnit pe domnul dirijor Marcel Parnica, prin intemediul doamnei directoare Mirelei Drăgănescu. Am mers la dânsul, i-am cântat două piese şi mi-a recomandat să mă înscriu la doamna Emilia Drăgotoiu Nanu şi să urmez cursurile şcolii. Făceam naveta la Târgu-Jiu, o dată pe săptămână. Îmi plăcea foarte mult Lucreţia Ciobanu şi a fost modelul meu de la început“, îşi aminteşte Ana Măgureanu.
Cântă şi dansează în acelaşi timp
De la cântecele interpretate la serbări până la spectacolele din întreaga ţară ale Ansamblului Maria Lătăreţu a mai fost un singur pas, cochetând totodată şi cu Ansamblul Liviu Dafinescu, din comuna natală.
„Chiar la 11 ani, după cinci luni de cursuri la Şcoala Populară de Artă, am făcut parte din Ansambul Maria Lătăreţu şi în paralel eram elevă la Şcoala Generală Baia de Fier. Mă descurcam foarte bine“, mai spune Ana Măgureanu. Nu doar profesoara sa de la Şcoala Populară de Artă o încuraja să meargă mai departe, ci şi părinţii şi bunicii săi. „Mergeam în spectacole din ţară cu Ansamblul Maria Lătăreţu. Până acum un an eram doar solistă, dar apoi am descoperit şi pasiunea pentru joc şi se imbină foarte mult aceste pasiuni. Mă ajută la prezenţa scenică“, p