Zeci de oficii, direcţii şi inspectorate înfiinţate şi plătite că aşa ar vrea UE
În 2008, Ministerul Agriculturii avea în subordine 14 agenţii. În 2010, la aproape un an de la anunţurile heirupiste de reorganizare, tot au rămas 11. În teritoriu, mai ales, agricultura geme de laboratoare, direcţii, inspectorate şi oficii cu zeci de angajaţi pe care chiar nu ştim pentru ce îi plătim. Cele mai interesante sunt însă chiar agenţiile păstrate la centru. Pe principul cerinţe UE, pofte româneşti, acestea nu au reuşit să îşi îndeplinească nici măcar o parte din atribuţiile pentru care au fost înfiinţate! Conducerea ministerului nu s-a atins de nici o agenţie care derulează programe europene, aşa cum şi anunţase de altfel. Toate în numele reglementărilor cerute de UE. Din păcate, în România pretenţiile Uniunii s-au transformat în structuri greoaie cu efect zero în buna funcţionare a sistemului agricol.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) ar avea, într-o ţară care nu s-ar numi România, o misiune simplă - atragerea fondurilor europene pentru alinierea agriculturii româneşti la cerinţele UE. În ţara care se numeşte România pare mai uşor de scris mii de proiecte şi mult mai greu de implementat câteva zeci. APDRP are pentru 2010 un buget alocat de 100.209 mii lei, din care, cheltuielile cu personalul reprezintă 97.709 mii lei. Pentru buna funcţionare a agenţiei au fost angajaţi 1.613 oameni, cu şefi de serviciu plătiţi cu 4.280 RON şi alţi numeroşi consilieri care nu au salarii mai mici de 3.000 RON/lună. Agenţia a preluat atribuţiile ce decurg din funcţiile de implementare tehnică şi financiară SAPARD, fiind înfiinţată în 2006, prin reorganizarea Agenţiei Sapard. Cu o cohortă de angajaţi şi reprezentanţi în teritoriu, APDRP şi-a făcut treaba excelent! Atât de bine încât pentru un an Comisia European