Omenirea trece prin momente grele. Pentru noi, românii, situaţia este de-a dreptul dramatică: trebuie să tăiem coada pisicii, în timp ce alţii o taie pe cea a vulpii. Ei au din ce tăia, în timp ce bietul nostru şoricel...
Asta nu înseamnă însă că e sfârşitul lumii. Istoria a consemnat momente şi mai grele în existenţa umanităţii. Războaiele au umplut lumea de ciungi şi de morţi, iar molimele au decimat populaţia secole de-a rândul. Cel de-al Doilea Război Mondial a presărat planeta cu 52 de milioane de morţi şi cu alte zeci de milioane de răniţi; după aproape şase ani de măcel, Europa era o ruină bântuită de boli şi de foamete. Şi totuşi, s-a ridicat!
Germania este exemplul extrem de înviere din morţi. Câteva decenii i-au fost suficiente pentru a descoperi amestecul acela ideal de pace, democraţie şi prosperitate. Acum, până şi nemţii sunt nevoiţi să strângă cureaua. Dar o fac ştiind că, într-o ţară bine administrată, mai devreme sau mai târziu va fi reluat cursul ascendent al nivelului de trai.
Aşadar, nicio criză nu este eternă, după cum niciun boom economic nu e veşnic! Oamenii mai în vârstă pot depune mărturie că există viaţă după criză. De aceea, cu excepţia cazurilor-limită, în care miza este însăşi supravieţuirea, viaţa pe timp de criză nu trebuie redusă la nevoile primare: mâncare, căldură, haine. Totul se comprimă, dar nu dispare.
De exemplu, e de înţeles că un om cumpără şapte cărţi în loc de zece, câte îşi punea în bibliotecă anul trecut. Dar nu are nicio logică să taie cărţile cu totul din „meniul" său! Criza va trece, iar la sfârşitul ei ar fi păcat să apară regretele: ce rău îmi pare că n-am cumpărat cartea cutare!...
În plus, cartea e un bun însoţitor mai ales în vremuri grele. Pe vremea lui Ceauşescu, oamenii înfruntau frigul, frica, foamea dopându-se cu lectură. Citeau şi se eliberau. Nu puteau acumula în cămară, da
