În urmă cu 26 de ani, o scurgere de gaz toxic de la uzina de pesticide Union Carbide din India a ucis peste 4.000 de oameni în numai câteva ore, scrie Le Nouvel Observateur. Sursa: Reuters
Astăzi, opt persoane au fost declarate vinovate de un tribunal indian pentru implicarea lor în catastrofa de la Bhopal din 1984. Mii de oameni au murit atunci, în cel mai groaznic accident din istoria industrială mondială.
Şapte foşti angajaţi ai uzinei de pesticide şi Keshub Mahindra, preşedintele filialei indiene a companiei americane Union Carbide, proprietara uzinei, au fost condamnaţi pentru "neglijenţă".
Ei riscă să stea doi ani după gratii.
Organizaţiile nonguvernamentale care apără drepturile celor care au avut de suferit în urma catastrofei spun că pedepsele sunt prea mici şi vin mult prea târziu.
"Este un precedent trist. Dezastrul a fost tratat ca un accident rutier", a declarat Satinath Sarangi, potrivit BBC.
Bilanţ tragic
Pe 3 decembrie, de la uzina de pesticide Union Carbide s-au scurs 40 de tone de gaz toxic în atmosferă. 4.000 de oameni au murit în numai câteva ore. Bilanţul victimelor s-a dublat de la o zi la alta, de la o lună la alta, de la an la an, până la 15.000 de morţi.