Cu sprijinul Consiliului Local, un nou număr, dublu, al revistei Caietele Oradiei a apărut în libăriile orădene. Cititorii care vor să-I cunoască pe autorii articolelor culturale sunt așteptați la Galeria de Artă, miercuri, de la ora 17.00.
Miercuri, 9 iunie, orădenii sunt așteptați la Galeria de Artă de pe strada Republicii, pentru a se întâlni cu redactorii revistei „Caietele Oradiei". Noul număr are 184 de pagini semnate de cunoscuți poeți și prozatori contemporani ca Eugen Evu, Cassian Maria Spiridon, Mihail Vaculovski, Mircea Pora, Mészöly Miklós, Alan Brownjohn, Ramona Novicov, Lucian Scurtu, Alexandru Sfârlea sau Mihai Vieru. „În cuprinsul caietelor se regăsesc rubrici de Monograme Literare, recenzii de carte, traduceri literare, cronici, dar și o rubrică denumită sugestiv Remember, dedicată artistului plastic Gheorghe Aursulesei și scriitorului George Vasilievici", spune Raluca Naom, reprezentantul librăriei Gutenberg. Prețul unui caiet este de 10 lei.