Hoţul care a furat o borsetă cu banii din casa unui bărbat din Satchinez a fost prins. Tot joi, un alt hoţ a încercat să fugă cu poşeta unei femei care se afla într-un salon de cosmetică din Lugoj, dar a fost prins în flagrant. Poliţiştii timişeni spun că în ultima perioadă atacurile hoţilor la poşete s-au înmulţit.
Poliţiştii din Satchinez au fost sesizaţi, într-una din serile trecute, că un consătean a fost prădat de o sumă mare de bani. Oamenii legii au dat rapid de urma hoţului. C. A. Bogdan, de 22 ani, un consătean al victimei. Eugen R., a fost prins la o zi după comiterea faptei. Potrivit declaraţiilor date de poliţiştilor, acesta a sărit gardul pentru a intra în casa bărbatului şi a cotrobăit prin sertare, descoperind pe un dulap dintr-o cameră o borsetă cu 29.000 de lei. Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă. S-a decis cercetarea acestuia în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.
Joi, poliţiştii s-au confruntat cu un caz asemănător, la Lugoj. Furtul a avut loc în sala de aşteptare a unui salon de cosmetică. Hoţul, S. I. Nicolae, din Caransebeş, a fost prins de poliţişti chiar la locul faptei, în timp ce încerca să se facă nevăzut cu poşeta unei tinere, Patricia T. B., de 19 ani, din Lugoj, care aştepta să îşi facă freza. Geanta, în care se aflau 200 de lei, a fost înapoiată proprietarei, iar bărbatului poliţiştii i-au întocmit dosar penal.
Potrivit poliţiştilor, în ultimele săptămâni s-au înmulţit cazurile de furt de poşete, uneori fiind vorba despre tâlhării. Hoţul care a furat o borsetă cu banii din casa unui bărbat din Satchinez a fost prins. Tot joi, un alt hoţ a încercat să fugă cu poşeta unei femei care se afla într-un salon de cosmetică din Lugoj, dar a fost prins în flagrant. Poliţiştii