Între solemnitatea exotică a prenumelui – William – şi neaoşismului onomastic – Brânză - al distinsului personaj politic cu acelaşi nume există o potrivire prin care întâmplarea a egalat geniul lui Caragiale.

Dl Brânză este emblematic pentru etapa actuală şi se înscrie într-o veritabilă tradiţie de gen – din care mai fac parte Muscă, Fluture, Plăcintă, Văcăroiu – legitimată de aceeaşi extracţie care cu vreo jumătate de veac în urmă garanta „originea sănătoasă”. Dl deputat de diaspora Brânză este un stâlp al puterii actuale. Nu doar prin faptul, pe care nu pierde nici un prilej ca să-l amintească, de a fi cel care l-a făcut, practic, preşedinte pe Traian Băsescu, prin voturile achiziţionate printr-o costisitoare campanie spaniolă, ci şi prin influenţa crescândă pe care o are în interiorul unui partid în care competiţia este tot mai acerbă.

Spirit pragmatic, dl Brânză n-a ezitat nici un moment în a solicita răsplata jertfei patriotice. Şi anume, restituirea, sub formă de contracte comerciale cu statul, a sumelor şi a efortului investite în companie. A obţinut deja ceva, între acestea cel mai celebru fiind contractul de stârpire a şobolanilor de la Metrou (nu este nici o figură de stil!) pentru care firma de care este legat prin fire necunoscute muritorilor de rând încasează milioane. De euro. Dl Brânză este însă unul dintre nemulţumiţii actualei etape. Faţă de ce vede el că încasează alţii, cu merite incontestabil mai mici, porţia sa pare insignifiantă. Şi atunci se zbate. Unde nu merge cu vorba bună, bagă vorbe rele la urechile conducerii. Unde nu merge nici aşa, atacă direct. Deja vrea doi-trei miniştri poartă pe funduri amprenta dentară a dlui Brânză. Acţiunea sa se înscrie într-un context mai larg, cel al competiţiei populare declanşate în PDL odată cu înrăutăţirea situaţiei economice care face să se poată fura mai greu şi furtul să se vadă mai uşor. Mu