Ţara strigă, Puterea se piaptănă. Cam asta ar putea fi descrierea sintetică, ba chiar laconică - pe lângă că e şi metaforică - a ceea ce se petrece în România acum. Stăm cu jalba-n proţap, dar domnia n-are treabă. E un dialog al surzilor ca-n filme. Nimeni nu zice că nu ascultă. Dar nu se aude şi nu se vede. Ba guvernanţii se mai şi eroizează. Că, dacă nu facem aşa, de la 1 ianuarie încolo nu mai mâncăm. Că numai ăia tari şi verticali îşi urmează cu dârzenie planurile, la vreme de secetă. (Ce să spun! De verificări ale tăriei de caracter politicianist pe barba populaţiei avem noi nevoie acuma...) Că, oricine ar veni, n-ar avea încotro şi la fel ar avea de făcut. (Chiar aşa?) Frumos, emoţionant, să-ţi dea lacrimile, nu alta. De atâta suferinţă pentru nevoiaşii atinşi de tăierile de salarii şi de pensii, preşedintele e cu ochii în lacrimi, blonda de la Turism încărunţeşte, nu alta, iar premierului îi cade restul de păr. A se slăbi, mă rog frumos.

Ce se vede de către observatorii de orice culoare politică sau fără coloratură, adică independenţi, e că ţara se mişcă, iar guvernanţii fac urechea surdă. S-a format, prin urmare, o Românie de operetă, la vârf, expertă, vezi Doamne, în negocieri riscate cu FMI, Evropa şi alte instanţe reprezentative din politica lumii, şi mai e una, a noastră, a oamenilor vii, supusă la înfometare şi nesiguranţă în numele unor sfinte urgenţe şi al unor mari impasuri. Luând de bune declaraţiile FMI şi pe cele ale balconului cotrocean, lumea nu a pus la îndoială declaraţiile alarmiste scoase din buzunar de pe o zi pe alta, după euforia primelor luni de guvernare incapabilă. Drept urmare, lideri politici din opoziţie, finanţişti, şefi sindicali şi persoane private s-au grăbit să ofere alternative, să dea soluţii mai nuanţate şi mai umane situaţiei. Să vezi şi să nu crezi: până şi FMI a oferit alternative, fiindcă pe experţii Fondului re