Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea pe legile austerităţii. În situaţia în care se află România acum, „asumare a răspunderii” sună curajos, nobil, chiar donquijotian. Împinşi de la spate de un zeu mânios, o mână de bărbaţi şi o blondă îşi unesc puterile întru salvarea ţării, înfuntându-şi destinul comun, ce pare mai potrivnic decât un deşert în faţa unei bărci. Aproape că m-ar emoţiona scena, dacă n-aş şti că aceste cuvinte, „asumare a răspunderii”, valorează cât un x şi zero jucat pe şerveţele, în timpul unei şedinţe de guvern. Răspundere şi-a asumat, cu adevărat, cel care s-a îndatorat la bancă pentru o casă, cel care a avut curajul să aducă pe lume un copil, patronul care a sacrificat viitorul familiei, investindu-şi ultimii bani ca să-şi crească afacerea, ei sunt cei cărora le fuge pământul de sub picioare ca apucat de streche. Ei nu pot spune băncii, copilului sau angajaţilor „am eşuat, îmi pare rău, să vină altul mai bun”.

Pentru cei mai mulţi dintre membrii Guvernului Boc însă (şi pentru susţinătorii lor din teritoriu), asumarea răspunderii nu înseamnă decât a păstra un loc în faţă lângă borcanul cu miere. Trece moţiunea de cenzură? Traian Băsescu a fost destul de clar, PDL merge să facă opoziţie, dacă nu are sprijin parlamentar. Peste 2 ani, ar redeveni o alternativă, iar borcanul încă nu se va fi golit. Rezistă Guvernul votului din Parlament? Mâna până la cot, că nu se ştie cât mai poate ţine.

Lui Boc, personal, probabil că i-ar conveni ca guvernul pe care îl conduce să pice. Este singurul personaj din tabloul guvernamental, care -cred – chiar îşi imaginează că luptă pentru salvarea ţarii, dar care – sper – va realiza curând că e prea mic pentru un război atât de mare.

Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea pe legile austerităţii. În situaţia în care se află România acum, „asumare a răspunderii” sună curajos, nobil, chiar donquijotian. Î