Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu: Căderea Guvernului nu rezolvă problema României

Publicat in Romania Libera, luni 7 iunie 2010 · ·

"Nimic nu rezolvă problema, dar un Guvern care manifestă atâta lipsă de responsabilitate, atâta lipsă de sensibilitate faţă de problemele cetăţenilor, care ignoră consultarea cu toţi cei interesaţi, în primul rând, şi cu cei care mai gândesc în această ţară trebuie să răspundă în faţa ţării. Acesta este mecanismul democratic, este mecanismul sistemului parlamentar şi al Parlamentului ca instituţie principală a democraţiei: să cheme la răspundere Guvernul care nu-şi face datoria. Iar opoziţia îşi face datoria. (...) Opoziţia trebuie să ţină permanent în priză Guvernul, să-l ţină sub presiunea criticii publice, criticii sociale, ca şi societatea civilă, iar Guvernul este sau nu receptiv. Dacă este receptiv, caută să folosească toate ideile bune, dacă nu - trebuie să răspundă", a spus Iliescu, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, citat de Agerpres.

Liderul de onoare al PSD a adăugat că depunerea unei moţiuni de cenzură, indiferent de rezultat, este o datorie civică a opoziţiei.

"Cred că parlamentarii cu responsabilitate trebuie să se gândească, pentru că sunt măsuri care afectează soarta cetăţenilor şi nu e adevărat că sunt singurele măsuri posibile. O să vedem dacă se vor adopta şi poate vor reuşi. Văd că grupul acesta al fugarilor este ademenit cu diverse lucruri ca să formeze o majoritate pentru susţinerea Guvernului, dar o să vedem că aceste măsuri nu vor fi suficiente şi peste câteva luni vor veni cu suplimente, în toamnă vor mai veni cu altele, tăieri şi alte lucruri", a susţinut fostul şef al statului.

Potrivit acestuia, situaţia în care se află România nu este simplă, iar Guvernul a propus măsurile de austeritate "sub impulsul momentului".

"A fost o dezbatere atât de amplă de câteva luni şi păreri exprimate de economişti, de oameni de afaceri, de mişcare sindicală, de partide. Într-un moment din acesta delicat pentru ţa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 40 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 35 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 17 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°