Peste 23.700 de maşini noi au fost achiziţionate, până la ora actuală, prin Programul "Rabla", cea mai solicitată marcă fiind "Dacia", cu 10.650 de unităţi, potrivit datelor Administraţiei Fondului de Mediu (AFM). Situaţia întocmită de AFM relevă faptul că, până la data de 7 iunie, nu mai era disponibil niciun tichet valoric pentru persoane fizice, în timp ce pentru persoanele juridice mai erau pe stoc 3.615 tichete, informează Agerpres.
Până la finele săptămânii trecute, au fost eliberate 114.764 de vouchere, dintr-un total de 155.808 emise, în acelaşi timp fiind autentificate 67.694 astfel de tichete valorice. În privinţa maşinilor noi cumpărate prin Programul "Rabla", AFM a contabilizat un număr total de 23.727 unităţi. Din acest total, "Dacia" a vândut cel mai mult (10.650 unităţi), producătorul de la Mioveni fiind urmat de "Opel/Chevrolet" (3.561), "Renault" (2.243) şi "Skoda" (1.515). Printre mărcile care au vândut sub 1.000 de unităţi prin "Rabla" se află "Volkswagen/Audi", 980 unităţi, "Ford" - 799, "Toyota" - 588, "Hyundai/Mitsubishi" - 517, "Fiat" - 452 şi "Peugeot" - 250.
A.G. Peste 23.700 de maşini noi au fost achiziţionate, până la ora actuală, prin Programul "Rabla", cea mai solicitată marcă fiind "Dacia", cu 10.650 de unităţi, potrivit datelor Administraţiei Fondului de Mediu (AFM). Situaţia întocmită de AFM relevă faptul că, până la data de 7 iunie, nu mai era disponibil niciun tichet valoric pentru persoane fizice, în timp ce pentru persoanele juridice mai erau pe stoc 3.615 tichete, informează Agerpres.
Până la finele săptămânii trecute, au fost eliberate 114.764 de vouchere, dintr-un total de 155.808 emise, în acelaşi timp fiind autentificate 67.694 astfel de tichete valorice. În privinţa maşinilor noi cumpărate prin Programul "Rabla", AFM a contabilizat un număr total de 23.727 unităţi. Din acest total, "Dacia" a vândut cel mai m