Sâmbătă, 5 iunie 2010, pe plaja Laguna din Mangalia, a avut loc Cross-ul Verde, competiţie organizată de Primăria Municipiului Mangalia cu prilejul Zilei Internaţionale a Mediului. Startul a fost dat la ora 10.30 de pe faleză, zona digul nou, în faţa vilelor militare. Concurenţii au parcurs 500 de metri, până la punctul final al cursei, pe plaja Laguna. La cele două secţiuni - fete şi băieţi - au participat peste 100 de persoane, cu vârste cuprinse între 6 şi 66 de ani.
Câştigătoarele secţiunii „fete" au fost: Bodoga Mădălina - premiul I, Matei Maria Alexandra - premiul al II-lea, Nagy Teodora - premiul al III-lea. La secţiunea „băieţi" s-au clasat pe primele trei locuri Filip Ştefan, Todiraşcu Andrei şi Stănescu Eugen. Premiile au constat în obiecte electrocasnice. Pe lângă aceştia, au mai fost premiaţi: cel mai tânăr concurent (Hristu Andrei - 7 ani), cea mai tânără participantă (Frâncu Diana - 8 ani), cel mai vârstnic alergător (Iancu Neagu - 66 ani) şi cea mai vârstnică „atletă" (Botnărescu Andreea - 37 ani). Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Sâmbătă, 5 iunie 2010, pe plaja Laguna din Mangalia, a avut loc Cross-ul Verde, competiţie organizată de Primăria Municipiului Mangalia cu prilejul Zilei Internaţionale a Mediului. Startul a fost dat la ora 10.30 de pe faleză, zona digul nou, în faţa vilelor militare. Concurenţii au parcurs 500 de metri, până la punctul final al cursei, pe plaja Laguna. La cele două secţiuni - fete şi băieţi - au participat peste 100 de persoane, cu vârste cuprinse între 6 şi 66 de ani.
Câştigătoarele secţiunii „fete" au fost: Bodoga Mădălina - premiul I,