Este limpede că actuala echipă redacţională de la Adevărul doreşte să se elibereze de balastul istoric al ziarului care i-a ridicat în slăvi pe mineri, a justificat violenţa şi a fost ani de zile instrumentul de propagandă al lui Ion Iliescu şi al grupării din jurul său. Este, până la urmă, un demers de PR şi, ca atare, nu merge până în fondul problemei. Ne oferă în schimb o colecţie fascinantă de portrete de jurnalişti şi politicieni, căci Cristian Tudor Popescu, Lelia Munteanu, Sergiu Andon şi Răzvan Theodorescu se prezintă nefardaţi în faţa publicului. Este meritul celor care i-au intervievat.

Cu excepţia Leliei Munteanu, toţi interlocutorii Adevărului cântă la unison „Je ne regrette rien !“– admiţând doar câteva exagerări stilistice. Cristian Tudor Popescu îşi apără vehement creaţiile – „Nu retrag niciun articol. Ele reprezintă convingerea mea“ – deşi recunoaşte ulterior că s-a simţit „ca un bou“ când un student i-a arătat rana din cap făcută de mineri. Răzvan Theodorescu îi reproşează doar lui Ion Iliescu utilizarea termenului de „golan“ când putea să spun㠄neinsprăviţi“, iar Sergiu Andon se blamează pentru că i-a catalogat pe manifestanţii din Piaţa Universităţii drept „o adunătură de poporeni“ şi pentru că a fost ulterior prea sarcastic cu partidele istorice – de parcă sarcasmul ar fi fost problema, nu violenţa.

În privinţa infamiei intitulate Fir-ai al naibii, Majestate!, domnul Andon ne insultă inteligenţa, servindu-ne o poveste cu cocoşul roşu, potrivit căreia ar fi fost alertat de un „grad mare din armat㓠că Regele Mihai se pregătea să descindă în secret la Alba Iulia şi să proclame Transilvania voievodat independent. Cu o falsă candoare, îşi lasă o portiţă de scăpare: „... în cazul în care eu am fost manipulat, nu cumva şi el a fost manipulat?“. Fostul jurnalist de la Scânteia şi Adevărul se dovedeşte însă el însuşi un maestru al manipulă