Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Vărzaru", stăpânul mocăniţelor

Publicat in Romania Libera, marți 8 iunie 2010 ·

Unmiliardar „de carton", îmbogăţit din defrişarea a mii de hectare de pădure, este acuzat că a furat două locomotive de patrimoniu.

Primarul localităţii sucevene Moldoviţa, Traian Ilieşi, şi fostul primar al comunei Nicolae Chiforec îl acuză pe omul de afaceri maramureşean Vasile Coman, zis „Vărzaru", că a furat două mocăniţe de patrimoniu, în anul 2003, prin firma sa, RG Holy Company. Cele două mocăniţe se află în prezent în depoul din Mara-mureş al lui „Vărzaru", un fost mecanic auto devenit miliardar în urma afacerilor cu lemn. Povestea dispariţiei celor două mocăniţe a început în 2002, când firma lui „Vărzaru" a cumpărat, prin licitaţie, activul Fabricii Moldoviţa, pe atunci proprietate a Rafor SA, intrată în procedură de lichidare. Conform primarului de la acea vreme al comunei, Nicolae Chiforec, „Vărzaru" nu ar fi achitat decât 4 dintre cele aproape 6 miliarde lei vechi, suma cu care câştigase licitaţia. Fostul edil spune că, neplătind suma totală înscrisă în procesul-verbal de adjudecare a licitaţiei, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat nici măcar în vara anului 2004, şi totuşi mocăniţele au fost preluate de Vasile Coman. De cealaltă parte, directorul RG Holy Company, Vasile Coman, care este cumnatul lui „Vărzaru", susţine că acesta a plătit toată suma la „şase-zece zile după adjudecarea licitaţiei", iar RG Holz Company era proprietara locomotivelor. Una dintre mocăniţe este o locomotivă Krauss LI 763-193, construită în anul 1906 în Austria, care a fost adusă în Moldoviţa la sfârşitul anilor '30 şi a fost folosită ca locomotivă de manevră şi de tracţiune pe liniile CFR.

A doua mocăniţă este o Reşiţa 764-449, o bijuterie de 24 de tone, produsă în 1955 - în octombrie 2007, această locomotivă a reprezentat România la Festivalul Parcului Feroviar din Augsburg. „Dom'le, prin fostul prefect Ioan Cuşnir, care e căsătorit cu o femeie din zon

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu este audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei din 1990, fiind inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii

Ziare.com acum 55 minute
Fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din iunie 1990, iar procurorii îl vor audia acasă miercuri, 1 ianuarie. În timp ce Petre Roman, inculpat în același caz, a mers la Parchetul General, pr

Ciolacu: Vom rămâne în deficit de 7% şi în ţinta de 7% din PIB pentru investiţii

Mediafax acum 40 minute
„Am avut o întâlnire cu domnul ministru, cu întreaga echipă şi de consilieri secretari de stat şi cu doamna preşedinte de la ANAF. Am stabilit indicatorii pe care o să îi prezinte domnul ministru în şedinţa de guvern de joi. E un pas premergător apr

Percheziţii la Casa de pensii Sibiu. Un funcţionar şi un paznic sunt bănuiţi de fapte de corupţie

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii fac şapte percheziţii domiciliare în Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu, şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Ce urmează pentru președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, după ce a fost arestat

HotNews acum 12 minute
Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a fost arestat miercuri, în cadrul unei anchete privind o insurecţie după încercarea sa de a impune legea marțială, iar între interogatorii, liderul suspendat este de aşteptat să fie ţinut într

Michelle Obama spune că va lipsi de la învestirea lui Donald Trump. Soţul său va fi prezent

Mediafax acum 2 ore
„Fostul preşedinte Barack Obama a confirmat că va participa la cea de-a 60-a ceremonie de inaugurare. Fosta primă-doamnă Michelle Obama nu va participa la următoarea inaugurare”, se arată într-un comunicat al Biroului lui Barack şi Michelle Obama. D

O femeie a născut pe trotuar, lângă Spitalul Polizu. Bebelușul a murit. Poliția face cercetări

Adevarul acum o ora
O femeie a născut pe trotuar, în apropierea Spitalului Polizu din București, poliția demarând deja o anchetă cu privire la împrejurările în care s-a produs acest eveniment, cu atât mai mult cu cât bebelușul a murit.

Emiratele Arabe Unite, încă o posibilă locație pentru întâlnirea dintre Trump și Putin

Adevarul acum 39 minute
Printre țările unde ar putea avea loc întâlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și Donald Trump se numără acum și Emiratele Arabe Unite (EAU), după ce a fost exclusă varianta Elveției, potrivit agenției de presă ruse TASS.

Ziua Culturii Naţionale - Patriarhul Daniel afirmă promovarea culturii creştine în timpul regimului comunist: „Viaţa bisericească a generat cea mai mare parte a tezaurului cultural românesc”

News.ro acum 2 ore
Patriarhul Daniel prezintă succint, de Ziua Culturii Naţionale, modalităţi prin care Biserica a susţinut cultura creştină în timpul regimului comunist, aducând un omagiu memoriei tuturor persoanelor care, în acea epocă, au apărat şi promovat valoril

INS: Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, în primele 11 luni din anul 2024

News.ro acum 3 ore
Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută şi cu 1,6%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele 11 luni din anul 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°