Revista „Rahan“ este astăz distribuită, împreună cu albumul gratuit pentru colecţionarea abţibildurilor şi ziarul „Adevărul“, la preţul de 7, 95 lei.
Pe lângă ghidul National Geographic Traveler, Denisa Şuva a cumpărat şi al doilea număr din colecţia „Rahan“, pentru verişorul ei Andrei. „Andrei este în clasa a III-a şi va aprecia acest cadou pe care i-l fac. Benzile desenate au fost şi pentru mine o pasiune în copilărie“, spune Denisa.
Al doilea număr al cunoscutei reviste de benzi desenate, este însoţit de albumul destinat celor intersaţi să colecţioneze abţibildurile cu Rahan. În fiecare săptămână, amatorii vor primi gratuit, împreună cu revista, câte un abţibild.
Toate abţibildurile trebuie dezlipite şi lipite la locul indicat în albumul de colecţionar. Foile rămase după dezlipirea acestora sunt taloanele de concurs, în total în număr de 26, care vor fi expediate în plic la adresa OP 33, CP 80 Bucureşti, pentru concursul „Rahan te trimite în safari”. Pe câştigători îi aşteaptă cinci excursii a câte trei persoane în Africa.
Prin tragere la sorţi, se vor desemna cinci câştigători, ale căror nume vor fi anunţate în ziarul „Adevărul”. Fiecare îşi va putea alege doi însoţitori împreună cu care să pornească în safari pe Continentul Negru. Aşadar, revista „Rahan” va trimite în Africa 15 norocoşi.