Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucurestiul Cultural, nr. 93 - Clădirile centrale ale Băncii Naţionale a României (1)

Publicat in Revista22, marți 8 iunie 2010 ·

Hanul Şerban Vodă

Zona aleasă, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, pentru construcţia sediului Băncii Naţionale a României se afla în inima comercială a oraşului de atunci, care corespunde centrului istoric de astăzi. Aceasta a fost una dintre deciziile importante pentru întreaga evoluţie ulterioară a acestei zone a oraşului, căci, prin amplasarea Palatului BNR şi prin extinderea sa, 60 de ani mai târziu, BNR a devenit instituţia în jurul căreia au început să graviteze alte numeroase bănci, conferind zonei un accentuat caracter specific centrelor financiar-bancare. Istoriile moderne ale centrului Bucureştiului şi ale clădirilor Băncii Naţionale a României se împletesc permanent, într-o strânsă dependenţă.

Înfiinţată prin legea din 17 aprilie 1880 – Lege pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune –, Banca Naţională a României, „cu drept exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător“ (art. 1 al legii), şi-a început activitatea la 1 decembrie a aceluiaşi an în spaţii închiriate în clădirea Creditului Funciar Rural din strada Doamnei. Era o soluţie de provizorat, căci rolul său important, prevăzut de lege, pentru finanţele şi pentru întreaga economie românească impunea realizarea unei clădiri special destinate acesteia. Tocmai de aceea, printre măsurile luate în primul an al existenţei sale a fost asigurarea propriului sediu.

În octombrie 1881, Consiliul de Administraţie al Băncii autorizează pe primul său guvernator, Ion Câmpineanu, să trateze cu Ministerul de Finanţe achiziţionarea locului „numit hanul Şerban Vodă, până la preţul de 800.000 lei, de care loc Banca va avea necesitate pentru a-şi construi un local al său“. La 3/15 noiembrie 1881 este încheiat actul de vânzare-cumpărare, iar o lege specială, din 1882, consfinţea transferul terenului. Expunerea de motive a legii afirmă cu multă claritate necesitatea acestui amplasament, si

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 36 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°