Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe Bookfest!

Publicat in Jurnalul, marți 8 iunie 2010 ·

Se lansează volume de Herta Muller, Ion Iliescu, Gabriel Liiceanu, Péter Esterházy, Mircea Cărtărescu

De mâine, la Romexpo începe tradiţionalul târg de carte Bookfest. De miercuri şi până duminică vizitatorii sunt tentaţi cu fel de fel de oferte şi evenimente. Cea de-a V-a ediţie Bookfest numără peste 100 de lansări, concerte, un spaţiu dedicat copiilor şi un întreg pavilion pentru evenimentele legate de prezenţa în premieră a unei ţări invitate - Spania. Ediţia de anul acesta a târgului are loc în pavilioanele 13-17 ale Romexpo, pe o suprafaţă de circa 14.000 de mp, la fel ca şi în 2009. Intrarea la târg este liberă.

Spania este ţara invitată a celei de-a V-a ediţii Bookfest. Conform organizatorilor, Asociaţia Editorilor din România (AER), "acest demers reprezintă începutul unei tradiţii de prezenţă internaţională prin care se doreşte aducerea în atenţia cititorilor a culturii altor ţări şi punerea lor în valoare. Importanţa operelor literare şi artistice, numeroasele traduceri ale autorilor spanioli, clasici şi contemporani, publicate în România, dar şi ale autorilor români publicate tot mai mult în spaniolă sunt principalele argumente ale invitării Spaniei la această ediţie".

Autorii spanioli invitaţi la Bookfest sunt, pe lângă Ray Loriga, Angelica Liddell, Carme Rier, Lorenzo Silva, Paula Izquierdo, Rosa Montero, José Ramón Fernández, Milagros Frías, alături de traducătorii Joaquin Garrigos şi Cătălina Iliescu Gheorghiu.

"Leagănul respiraţiei", de Herta Muller, şi "După 20 de ani.1989", de Ion Iliescu, se numără printre volumele care vor fi lansate la cea de-a cincea ediţie a Târgului de Carte Bookfest.

Volumul laureatei premiului Nobel pentru literatură pe 2009 va fi lansat pe 12 iunie, la ora 16.30, şi va fi prezentat de Mircea Cărtărescu, Simona Kessler, Alexandru Al. Sahighian, Rodica Binder şi Denisa Co

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum 44 minute
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 33 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Inundaţii în judeţul Galaţi. Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor din comuna gălăţeană Slobozia Conachi, afectată de inundaţii. Pe lângă mâncare, apă şi îmbrăcăminte au nevoie de gesturi care să-i ajute să uite clipele trecute şi să-i facă să

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 7 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum 2 ore
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 3 ore
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°