Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săpuneala lui Băsescu a dat roade: PDL a ales puterea

Publicat in Romania Libera, marți 8 iunie 2010 · ·

Săpuneala preşedintelui Băsescu a dat roade la parlamentarii PDL. În mai puţin de 48 de ore, cât era termenul dat de Cotroceni, democrat-liberalii au decis să susţină Guvernul la moţiune.

După întâlnirea cu tunete şi fulgere de la Snagov dintre şeful statului şi membrii partidului de guvernământ, senatorii şi deputaţii PDL s-au mai calmat. Chemaţi să aleagă dacă susţin în continuare Cabinetul Boc sau votează moţiunea, parlamentarii pedelişti au votat „cu majoritate covârşitoare" pentru prima opţiune. „Doi colegi s-au abţinut momentan, decizia lor va fi luată dacă vor vota sau dacă vor rămâne în abţinere", a explicat Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL. Cu voturile democrat-liberalilor şi ale udemeriştilor în buzunar, Emil Boc a urcat ieri la microfonul Parlamentului, de unde a prezentat riscurile la care este expusă România: întreruperea acordului cu FMI, neacordarea de credite de către băncile-mamă şi chiar intrarea în incapacitate de plată. „Suntem în faţa unor decizii extrem de grele şi impopulare, dar care trebuie asumate pentru a asigura prezentul şi viitorul ţării. Nu mai avem un BCR de vândut pentru a finanţa deficitul", a declarat Boc.

PSD şi PNL votează la vedere

Discursul premierului nu i-a impresionat pe reprezentanţii opoziţiei, aceştia mergând mai departe cu demersurile pentru dărâmarea Guvernului. Social-democraţii au hotărât să depună o singură moţiune de cenzură, care ar putea fi citită miercuri în plenul reunit al Parlamentului şi votată la începutul săptămânii viitoare. „Oamenii nu ar fi înţeles foarte bine şi nu ar mai fi ştiut câte asumări sunt şi câte moţiuni", a explicat Victor Ponta, preşedintele PSD, motivul pentru care au renunţat la ideea iniţială de a depune două moţiuni. Liderul social-democrat a mai spus că parlamentarii săi vor vota cu bilele la vedere, după ce în prima parte a zilei afirmase că are încredere în ei şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 3 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 9 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Patronul unui club celebru din București, reținut pentru trafic de droguri. Ce au găsit anchetatorii la locuința sa

HotNews acum 11 ore
Andrei Şoşa, patronul clubului „Expirat” din Bucureşti, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut marţi de procurorii DIICOT pentru trafic intern şi internaţional de droguri, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Bărbatul este acuzat că, în luna

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 9 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 4 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

MAI: România nu oferă azil pentru un număr mare de israelieni, nici 3 milioane de apartamente

Mediafax acum 5 ore
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pen

Prime de zeci de milioane de lei, acordate ilegal angajaților de la Transelectrica. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

HotNews acum 8 ore
Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii au fost

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

21°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

17°
mie.

15°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

14°/20°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/26°
vin.

19°/24°
sâm.

17°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°