Vii la TIFF încă de la prima ediție. Ce a fost diferit anul ăsta față de anii trecuți? S-a făcut TIFF-ul prea mare?
Oboseala. După o săptămînă de dormit, în medie, 4 ore/noapte, mă simt la fel de obosit ca după Cannes – ceea ce nu e în regulă, pentru că anul ăsta am sărit Cannes-ul fix din acest motiv... Da, TIFF-ul a devenit prea mare, ceea ce se pare că este o fatalitate pentru orice festival care ajunge important. Dar pentru mine era important și cînd era mic – abordabil, relaxat, prietenos. Small is beautiful ;)
Care sunt cele mai bune cinci filme pe care le-ai vazut anul ăsta? Ce a fost de neratat?
Metropolis (sună comic, dar experiența revederii acestui clasic din 1927 cu acompaniamentul electro-hipnotic din 2010 a fost un fel de transă din care nu mi-am revenit de tot...), Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (aici trișez un pic, pentru că l-am văzut mult înainte de Cannes...), Marți, după Crăciun (splendidul al patrulea lungmetraj al lui Radu Muntean, cel mai împlinit film al lui), Hiroshima (al uruguayanului Pablo Stoll; știu că ție nu ți-a plăcut, dar eu am jubilat la el) și Felicia, înainte de toate, debutul ca regizori al lui Răzvan Rădulescu și al Melissei de Raaf. Cel mai așteptat: fără doar și poate, Aurora lui Cristi Puiu – care mi s-a părut irezistibil de comic pe alocuri, iar Viorel (personajul jucat chiar de Puiu) un fel de Malec cu pușcă. Care, da, ucide patru oameni, dar asta nu-l face mai puțin comic, pentru că Viorel e genul de “tipicar” obsesional care, în clipa în care se uită în cătare și dă să apese pe trăgaci, observă o pată pe catul puștii, așa că o șterge tacticos... (Mă grăbesc că adaug că asta nu vezi în film, e doar încercarea mea de a sintetiza tipul ăsta de personaj.)
Ai plecat de la vreun film înainte de final?
Nu.
Ai vreun regret legat de faptul că n-ai reușit să ajungi la un film pe ca
