Poate sunt eu mai nesimţită sau am trecut prin momente mult mai emoţionante, fiindcă festivitatea de absolvire nu m-a emoţionat aproape deloc. Singurul moment în care am simţit că mi se înmoaie picioarele a fost atunci când am primit diploma de la o profesoară dragă mie. În rest, nu a fost nimic emoţionant, dar amuzant a fost de la început până la sfârşit, culminând cu momentul în care plasa de baloane agăţată de plafon, din care trebuia să curgă liniştit baloane peste noi, s-a desprins cu totul fix în capul unor colegi de ai mei. Prin urmare, m-am hlizit ca o apucată de când am ajuns în sală până când am ieşit din ea.
După festivitate am făcut câteva poze, ai mei au plecat frumos acasă şi apoi am ieşit cu două ture de prieteni pe rând. După cum spuneam şi în primul articol a fost un prilej să îmi văd majoritatea prietenilor în aceeaşi zi, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte multă vreme.
Un lucru frumos pe care l-am remarcat la festivitate a fost vestimentaţia colegelor mele, cu foarte mult bun gust în general, nu ca la alte festivităţi la care am participat. Multe din noi nici nu au purtat tocuri ( şi eu credeam că o să fiu singura, având în vedere experienţa de la festivitatea absolvirii liceului), dar se pare că timpul ne învaţă că după câteva ore de stat în picioare o pereche de balerini sunt mană cerească. S-a văzut că suntem o secţie unde fetele sunt majoritare, feminitatea a explodat din toţi porii. Momente lacrimogene în schimb nu au fost, spre deosebire de atunci când am terminat liceul. Îmi amintesc că la ultima oră cu diriginta noastră când trebuia să spunem fiecare câteva vorbe s-a lăsat cu lacrimi de crocodil, inclusiv din partea subsemnatei. Probabil că era din cauza vârstei, din cauza legăturii strânse cu unii profesori şi colegi, deşi per total anii de facultate mi-au plăcut mult mai mult decât cei de liceu. Dar am fost mai puţin tri
