La începutul lunii iunie 1990, autorităţile judiciare ale Capitalei au descris presei problemele "specifice" întâmpinate în primele cinci luni de democraţie. Ion Hăineală (procuror-şef al Bucureştiului), Dan Popa (procuror-şef al Sectorului 1 al Capitalei) şi col. Petre Petre (şeful Poliţiei Sector 1) au declarat că de la 1 ianuarie fuseseră înregistrate 7.000 de furturi şi 1.800 de alte reclamaţii privind diverse infracţiuni de natură economică.

Desigur, probleme infracţionale avusese dintotdeuna Bucureştiul, însă după Revoluţie hoţii începuseră să-şi îndrepte atenţia şi spre alte tipuri de "operaţiuni", o dată cu facilitarea procedurilor de eliberare a paşaportului. Astfel, în Capitală se înmulţiseră furturile din biserici, de unde erau sustrase obiecte de patrimoniu: icoane, argintărie, patrafire etc. pentru a fi scoase peste graniţă. Nici cutia milei nu era dată uitării cu ocazia "expediţiilor".

Pe un loc fruntaş în clasamentul infracţional se aflau şi furturile de autoturisme. Românii erau sfătuiţi de Poliţie să fie mai atenţi pe unde îşi lasă "maşinile mici", iar seara, în parcări, să le securizeze. De asemenea, sporiseră şi spargerile de apartamente, asupra cărora infractorii acţionau, mai nou, în grup. Deloc de neglijat erau şi furturile din buzunare, în special la metrou şi în pieţele aglomerate.

Poliţia a ţinut să atragă atenţia şi asupra escaladării fenomenului "atentatelor asupra vieţii obşteşti". Anunţurile noii puteri privind lichidarea proprietăţii socialiste le-a dat idei multor români, considerându-se stăpâni pe activele şi produsele fabricilor şi uzinelor. Astfel, furturile din proprietatea publică căpătaseră proporţii îngrijorătoare, autorităţile făcând adesea apel la responsabilitate din partea muncitorilor.

Încet-încet, răufăcătorii s-au orientat spre "obiective" mai consistente. Într-o noapte,