Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi-a recuperat istoria. Şi asta după ce două manuscrise vechi de peste 200 de ani au fost recuperate de către poliţişti şi predate călugărilor de acolo. Acestea sunt de o importanţă majoră pentru lăcaşul de cult pentru că aduc dovezi noi cu privire la anul real al ridicării acesteia.

Mănăstirea a fost distrusă în anul 1785

În anul 1785, călugării de la Mănăstirea Bâncoveanu de la Sâmbăta de Sus au fost forţaţi să părăsească lăcaşul de cult. Şi asta după ce Curtea de la Viena a dispus ca toate mănăstirile ortodoxe în care trăiau călugări şi călugăriţe să fie demolate. Stăpânirea austro-ungară considera că acestea nu contribuiau cu nimic la binele societăţii. Se încerca astfel impunerea forţată a catolicismului. Timp de mai mulţi ani, mănăstirea de la Sâmbăta de Sus a fost apărată de la distrugere de către familia voievodului Constantin Brâncoveanu. Însă, între anii 1772 şi 1802, moşia de la Sâmbăta a ieşit temporar de sub autoritatea Brâncovenilor. Astfel, ea a putut fi distrusă aproape în totalitate, în noiembrie 1785.

Timp de mai bine de un secol, mănăstirea a fost în paragină şi doar în anul 1918, după unirea Transilvaniei cu Principatele Române, a început reconstrucţia ei. În timpul acestor evenimente, multe documente aflate în custodia mănăstirii s-au pierdut. Stareţul mănăstirii de la acea vreme a încercat să salveze manuscrise importante. „Stareţul mănăstirii, originar din Sâmbăta de Sus, s-a retras în sat şi a construit, împreună cu doi călugări, o mănăstire şi a depozitat acolo ceea ce s-a putut salva. Însă, la începutul secolulului XX, în fostul palat al lui Constantin Brâncoveanu, s-a înfiinţat o casă de odihnă pentru scriitori. Aceştia au tot împrumutat cărţile de la mănăstire şi au „uitat“ să le mai înapoieze. Astfel, multe cărţi şi manuscrise s-au pierdut“, a spus secretarul şi muzeograful