Deşi veniturile disponibile ale populaţiei intră pe o pantă descendentă, poate mai mult decât oricând trebuie să identificăm soluţii pentru a ne asigura la pensionare un trai decent.
Aşa cum s-a putut observa în ultimele luni, nu doar algoritmii sistemului public de pensii au fost daţi peste cap,
ci şi cei ai pensiilor administrate privat, arată o analiză conso.ro.
Anul 2010 a adus o schimbare majoră în ecuaţia veniturilor viitoare ale fiecărei familii.
Pe de-o parte, tăierile anunţate în cazul pensiilor publice relevă gradul de incertitudine asociat segmentului. Odată
adoptat un asemenea set de măsuri, orice reeditare devine posibilă.
În al doilea rând, discutăm despre diminuarea forţată a contribuţiilor la sistemul de pensii administrate privat. Amânarea majorării contribuţiilor conform programului stabilit iniţial în lege, într-o primă fază, şi acum decizia de scădere a cotei ridică numeroase semne de întrebare. În aceste condiţii, obiectivul construirii unei "pensii decente", apelând exclusiv la cele două categorii de venituri menţionate anterior, nu poate fi realizat.
Dacă nu doriţi să vă creaţi un portofoliu de acţiuni sau alte instrumente financiare, pe care să vi-l gestionaţi singuri, puteţi opta pentru un management al activelor realizat de către o societate de profil.
Printre variante se numără aderarea la un fond de pensii facultativ, achiziţionarea de unităţi la fondurile deschise de investiţii sau contractarea unei poliţe unit-linked.
Fiecare produs are propriile caracteristici.
Toate însă pot conduce la asigurarea unui trai decent la bătrâneţe.
Ce este poliţa unit-linked?
Asigurarea cu investiţii (unit-linked) răspunde atât nevoii de protecţie, cât şi celei de investiţii.
Componenta de protecţie financiară oferă certitudinea primirii de către beneficiarii menţi