Termenul defineşte o atitudine. Una care îmbrăţişează rigoarea, reducerea la esenţial şi, în consecinţă, renunţarea la orice ornamente, "floricele", artificii.

Austeritatea este nu doar o marcă a cumpătării, ci şi una a eleganţei prin simplitate şi esenţializare. Austeritatea este, în cele mai multe cazuri, o condiţie a eficienţei, atît în domeniul economic, ştiinţific, al creaţiei artistice, ori al funcţionării instituţiilor administrării/guvernării.

În sfîrşit, austeritatea este poarta care deschide drumul spiritualităţii, lucru confirmat de toate marile religii şi spaţii spirituale. Toate aceste elemente ale definiţiei austerităţii ar trebui să ne dea speranţă.

Dacă România şi, mai ales, cei care se află la butoanele de comandă ale conducerii treburilor publice s-au convertit la "religia austerităţii" avem toate motivele să sperăm că ne aflăm pe calea cea bună.

Ce ne spune, însă, realitatea politică din România?

Programul cu care Guvernul pretinde că ar soluţiona criza (sau crizele) din România, din păcate, nu are aproape nimic de a face cu esenţializarea, rigoarea, eficienţa, eleganţa şi cu atît mai puţin cu spiritualitatea.

Dovada cea mai concludentă este ceea ce ne spune chiar guvernarea, prin glasul autorizat al premierului, confruntat cu testul maxim de rezistenţă politică, respectiv asumarea răspunderii şi moţiunea de cenzură.

Spre marea noastră uluială, a celor care încă mai credem în buna credinţă a celor care guvernează, premierul ne-a făcut o mărturisire epocală: minciuna este politică de stat în România.

Abia acum, cu spatele la zid, confruntat cu severitatea crizei, Primul Ministru şi-a pus întrebarea dacă mai este cazul să continue acest gen de politică, sau să ne spună adevărul!!! Cred că ziua ar trebui marcată în calendarul politicii româneşti, căci este una cu totul specială: cea în care cinismul