Germania a adoptat un plan de reducere a deficitului bugetar, care prevede economii de 81 de miliarde de euro în patru ani. Programul include noi impozite pentru sectorul nuclear şi aerian. Ambiţiosul plan de austeritate al Guvernului condus de Angela Merkel nu implică majorări de impozite.
Germania a adoptat un plan de reducere a deficitului bugetar, care prevede economii de 81 de miliarde de euro în patru ani. Programul include noi impozite pentru sectorul nuclear şi aerian.
Ambiţiosul plan de austeritate al Guvernului condus de Angela Merkel nu implică majorări de impozite.
Potrivit publicaţiei franceze Les Echos, prin acest plan de economii, Berlinul vrea să dea un exemplu de ortodoxie bugetară în zona euro, regiune sever destabilizată de probleme legate de finanţe. Astfel, mai multe măsuri evocate săptămâna trecută, precum creşterea Taxei pe Valoare Adăugată sau a impozitului "de solidaritate" au fost abandonate.
Potrivit cotidianului francez, bugetul Germaniei pentru 2011 prevede economii de aproximativ 11 miliarde de euro. Pentru 2012, economiile ar trebui să ajungă la 19 miliarde de euro, iar în următorii doi ani, aceste sume vor urca la 24,7 şi 26,6 miliarde de euro.
Vor fi introduse totuşi noi taxe : pentru combustibilul nuclear, care ar putea aduce venituri de 2,3 miliarde de euro pe an şi pentru companiile aeriene, care trebuie de asemenea să plătească o taxă pentru biletele de călătorie cu plecare din Germania.
Totodată, Guvernul se arată optimist în legătură cu introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare.
În Germania, programul de reduceri de cheltuieli ocoleşte educaţia, cercetarea şi pensiile. Angela Merkel a insistat asupra necesităţii de a nu limita investiţiile, motorul creşterii economice viitoare. Lea Berzuc, despre deficitul bugetar al Germaniei.
Germania a adoptat un plan de reducere a deficitu